A cincea si ultima parte a articolului Regina filmului mut a fost romanca: Aurora Fulgida, cea scaparatoare ca fulgerul, semnat de Horia Turcanu si publicat pe nr. 745/2006 din revista Formula AS, este mai jos reprodus:
1946, dupa razboi. Suntem pe Bulevardul Santo Amaro din Rio. Resedinta Aurorei Fulgida e luminata ca ziua, iar in interior, in marele salon de primire, printre coloanele din marmura albastra de Bahia, printre oglinzile venetiene, sub lumina candelabrelor, se afla o adunare numeroasa, eleganta, stralucitoare. Sunt acolo oameni din lumea spectacolului, actori de la Teatro Municipal din Rio si de la Templo Colon din Buenos Aires, politicieni si magnati, scriitori, artisti si diplomati. Nimeni nu rateaza o petrecere la Aurora Fulgida. Se vorbesc portugheza, spaniola, engleza, dar si romana, pentru ca resedinta Aurorei Fulgida este locul de intalnire al tuturor romanilor aflati in exil sau in trecere. Francisco Serrador este acolo, mai tacut, mai albit, dar acolo. Intreaga adunare bea sampanie din pahare de cristal. Dintr-o data, orchestra se opreste, luminile se sting, ramane luminata numai marea scara de marmura din mijlocul salii. Din spatele coloanelor izbucneste o muzica populara romaneasca, spre surpriza celor prezenti, o muzica iute si focoasa, care smulge ropote de aplauze. Si atunci, pe scara apare ea, Aurora Fulgida, care poate ca are vreo 50 de ani, stralucitoare, superba inca, imbracata intr-o straveche ie romaneasca, cu esarfa de borangic alb pe cap, cantand un cantec popular romanesc. Din nou, ropote de aplauze. Dar aplauzele se opresc, luminile se aprind, si ea, cu un gest larg, spune asistentei: "Permiteti-mi sa dedic aceasta seara romaneasca ex-regelui Romaniei, Carol al Ii-lea". Prezent printre invitati, regele face un pas in fata si se inclina cu mana la piept. Elena Lupescu este in spatele sau. Se casatorisera cu doua zile in urma. "Regele locuia doi pasi mai departe, la Hotelul Casablanca", imi spune Medvedov, "si erau niste obisnuiti ai casei. Aurora ii iubea, ii placea povestea lor de dragoste - un rege care renunta la tron pentru iubita lui, povestea asta rezona cu inima ei. Asa era ea, romantica, nostalgica. Isi transformase casa intr-un refugiu pentru toti romanii. Toata lumea stia de Casa Romaneasca. In anii 30, trecuse pe-acolo Gheorghe Marinescu, marele neurolog, era prietena buna cu Duiliu Zamfirescu, care fusese ministru al Romaniei la Rio in timpul razboiului, venea Manoilescu, omul care a restructurat economia braziliana si care era considerat un geniu al finantelor. Casa ei era un loc de intalnire si un refugiu, la ea a stat pictorul Eustatiu Stoenescu, acolo se aduna grupul poetului brasovean Stefan Baciu si al lui Faust Bradescu, acolo au fost create primele reviste in limba romana din America de Sud. Era generoasa si stralucitoare, si nu uita niciodata sa spuna ca e romanca, desi ea nu mai fusese in tara din 1916. Era inima unei comunitati romanesti unite si extraordinare, erau timpuri in care primadonele operei romane faceau la randul lor furori pe scenele braziliene, si ea nu lipsea niciodata de la concerte, ba mai mult, le trasforma in adevarate evenimente. Hariclea Darcle, Florica Cristoforeanu sau Elena Teodorini erau nume la fel de mari precum Callas, iar Aurora Fulgida a contribuit din plin la gloria lor. A fost o femeie extraordinara... extraordinara!"
Tacere. In camaruta burdusita cu carti a regizorului Corneliu Medvedov povestea Aurorei Fulgida atarna pur si simplu in aer, ca o fiinta translucida, facuta din amintiri. Fumul albastru al tigarilor noastre s-a racit.
Epilog
Aurora Fulgida s-a stins in anii 70, in casa daruita de iubitul ei Francisco Serrador, o casa care a ramas pentru totdeauna deschisa tuturor refugiatilor romani ajunsi peste Ocean. Numele ei a ramas in istoria filmului sud-american, figurand in toate antologiile care au fost scrise vreodata despre acest subiect. In Romania insa, nimeni nu stie cine a fost. Orice urma a acestei povesti s-a pierdut.
In anii 60, Francisco Serrador murise. Aurora Fulgida era o doamna insingurata, care traia mai mult printre amintiri. Timpul marilor receptii din sala cu oglinzi venetiene si coloane de marmura albastra trecuse. Ea nu mai primea aproape pe nimeni. Si totusi, intr-o buna zi, il primeste pe un tanar profesor, pe nume Atico Da Mota, un pasionat, nu numai de istoria filmului, ci si de ea. Vazuse toate filmele ei, ii cunostea biografia. Era unul dintre aceia care ii simtise flacara. Aurora il primeste in marele salon, fardata, aranjata, purtand bijuterii si haine scumpe, privindu-se tot timpul in oglinzi. Ii povesteste multe lucruri, insa el noteaza ca ea se aprinde numai atunci cand povesteste despre Francisco Serrador si despre Romania, tara in care nu mai fusese de-o viata. Intamplator sau nu, Da Mota este astazi posesorul celei mai mari biblioteci romanesti din America de sud si omul care intr-o buna zi a venit in Romania sa caute originile Aurorei Fulgida. Omul care l-a ajutat pe Da Mota in investigatii este Corneliu Medvedov. In felul acesta misterios, povestea femeii-flacara, Aurora Fulgida, s-a intors din nou acasa, dupa o suta de ani.
Sursa: Formula AS
1946, dupa razboi. Suntem pe Bulevardul Santo Amaro din Rio. Resedinta Aurorei Fulgida e luminata ca ziua, iar in interior, in marele salon de primire, printre coloanele din marmura albastra de Bahia, printre oglinzile venetiene, sub lumina candelabrelor, se afla o adunare numeroasa, eleganta, stralucitoare. Sunt acolo oameni din lumea spectacolului, actori de la Teatro Municipal din Rio si de la Templo Colon din Buenos Aires, politicieni si magnati, scriitori, artisti si diplomati. Nimeni nu rateaza o petrecere la Aurora Fulgida. Se vorbesc portugheza, spaniola, engleza, dar si romana, pentru ca resedinta Aurorei Fulgida este locul de intalnire al tuturor romanilor aflati in exil sau in trecere. Francisco Serrador este acolo, mai tacut, mai albit, dar acolo. Intreaga adunare bea sampanie din pahare de cristal. Dintr-o data, orchestra se opreste, luminile se sting, ramane luminata numai marea scara de marmura din mijlocul salii. Din spatele coloanelor izbucneste o muzica populara romaneasca, spre surpriza celor prezenti, o muzica iute si focoasa, care smulge ropote de aplauze. Si atunci, pe scara apare ea, Aurora Fulgida, care poate ca are vreo 50 de ani, stralucitoare, superba inca, imbracata intr-o straveche ie romaneasca, cu esarfa de borangic alb pe cap, cantand un cantec popular romanesc. Din nou, ropote de aplauze. Dar aplauzele se opresc, luminile se aprind, si ea, cu un gest larg, spune asistentei: "Permiteti-mi sa dedic aceasta seara romaneasca ex-regelui Romaniei, Carol al Ii-lea". Prezent printre invitati, regele face un pas in fata si se inclina cu mana la piept. Elena Lupescu este in spatele sau. Se casatorisera cu doua zile in urma. "Regele locuia doi pasi mai departe, la Hotelul Casablanca", imi spune Medvedov, "si erau niste obisnuiti ai casei. Aurora ii iubea, ii placea povestea lor de dragoste - un rege care renunta la tron pentru iubita lui, povestea asta rezona cu inima ei. Asa era ea, romantica, nostalgica. Isi transformase casa intr-un refugiu pentru toti romanii. Toata lumea stia de Casa Romaneasca. In anii 30, trecuse pe-acolo Gheorghe Marinescu, marele neurolog, era prietena buna cu Duiliu Zamfirescu, care fusese ministru al Romaniei la Rio in timpul razboiului, venea Manoilescu, omul care a restructurat economia braziliana si care era considerat un geniu al finantelor. Casa ei era un loc de intalnire si un refugiu, la ea a stat pictorul Eustatiu Stoenescu, acolo se aduna grupul poetului brasovean Stefan Baciu si al lui Faust Bradescu, acolo au fost create primele reviste in limba romana din America de Sud. Era generoasa si stralucitoare, si nu uita niciodata sa spuna ca e romanca, desi ea nu mai fusese in tara din 1916. Era inima unei comunitati romanesti unite si extraordinare, erau timpuri in care primadonele operei romane faceau la randul lor furori pe scenele braziliene, si ea nu lipsea niciodata de la concerte, ba mai mult, le trasforma in adevarate evenimente. Hariclea Darcle, Florica Cristoforeanu sau Elena Teodorini erau nume la fel de mari precum Callas, iar Aurora Fulgida a contribuit din plin la gloria lor. A fost o femeie extraordinara... extraordinara!"
Tacere. In camaruta burdusita cu carti a regizorului Corneliu Medvedov povestea Aurorei Fulgida atarna pur si simplu in aer, ca o fiinta translucida, facuta din amintiri. Fumul albastru al tigarilor noastre s-a racit.
Epilog
Aurora Fulgida s-a stins in anii 70, in casa daruita de iubitul ei Francisco Serrador, o casa care a ramas pentru totdeauna deschisa tuturor refugiatilor romani ajunsi peste Ocean. Numele ei a ramas in istoria filmului sud-american, figurand in toate antologiile care au fost scrise vreodata despre acest subiect. In Romania insa, nimeni nu stie cine a fost. Orice urma a acestei povesti s-a pierdut.
In anii 60, Francisco Serrador murise. Aurora Fulgida era o doamna insingurata, care traia mai mult printre amintiri. Timpul marilor receptii din sala cu oglinzi venetiene si coloane de marmura albastra trecuse. Ea nu mai primea aproape pe nimeni. Si totusi, intr-o buna zi, il primeste pe un tanar profesor, pe nume Atico Da Mota, un pasionat, nu numai de istoria filmului, ci si de ea. Vazuse toate filmele ei, ii cunostea biografia. Era unul dintre aceia care ii simtise flacara. Aurora il primeste in marele salon, fardata, aranjata, purtand bijuterii si haine scumpe, privindu-se tot timpul in oglinzi. Ii povesteste multe lucruri, insa el noteaza ca ea se aprinde numai atunci cand povesteste despre Francisco Serrador si despre Romania, tara in care nu mai fusese de-o viata. Intamplator sau nu, Da Mota este astazi posesorul celei mai mari biblioteci romanesti din America de sud si omul care intr-o buna zi a venit in Romania sa caute originile Aurorei Fulgida. Omul care l-a ajutat pe Da Mota in investigatii este Corneliu Medvedov. In felul acesta misterios, povestea femeii-flacara, Aurora Fulgida, s-a intors din nou acasa, dupa o suta de ani.
Sursa: Formula AS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu