31.10.08

Bucareste na imprensa brasileira

A versão brasileira do Time Out, publicado pelo jornal O Estado de S.Paulo, traz aos brasileiros informações sobre a capital da Romênia:

Bucareste, a maior cidade da Romênia e capital desde 1862, era considerada – nos anos entre as duas Grandes Guerras – a ‘Paris do Leste’ por causa da sua sofisticação e elegância arquitetônica.

Ainda bem que parte desse esplendor sobreviveu, mesmo que hoje esses extensos e arborizados bulevares, prédios clássicos e prédios de escritórios extravagantes estejam lado a lado com construções no estilo socialista, prédios inacabados da era comunista e ruas congestionadas.

Para aproveitar o melhor da cidade, siga pelas ruas secundárias, onde estão escondidos os grandiosos prédios art nouveau estilo brancovenesco. Na Calea Victoriei, vários locais lembram as extravagâncias compartilhadas pela aristocracia: o Athenaeum romeno, a casa de espetáculos neoclássica espetacular de Bucareste; o Museu Nacional de Arte (antigo Palácio Real); o palácio barroco Cantacuzino; o eclético Banco Romeno; e Villacrosse e Macca, duas passagens de pedestres do século 19 cobertas com estrutura de ferro e vidro.

Outras peças importantes da arquitetura incluem a neoclássica Universidade de Bucareste, a Faculdade de Arquitetura estilo brancovenesco, o Arco do Triunfo, copiado de Paris, o Palácio Cotroceni do século 17 na porção oeste da cidade, e as igrejas ortodoxas espalhadas pela cidade.

Não deixe de ver o imenso Palácio do Parlamento de Nicolae Ceausescu, perdendo em tamanho somente para o Pentágono; a leste está a versão realista-socialista do Champs Elysées, conhecido como Civic Centre.

Leia mais aqui.

30.10.08

Armonii Braziliene la Brasov

La Brasov, pe 12 noiembrie 2008, orele 20, la Bistro de l'Arte (Piata Enescu 11bis) si pe 13 noiembrie 2008, orele 14, la Muzeul Casa Muresenilor (Piata Sfatului 25), se vor prezenta doi tineri muzicieni de mare prestigiu: pianistul brazilian Raul Passos si cantareata romanca Irina Sârbu - la un concert eclectic de mare singularitate, organizat de Ambasada Braziliei la Bucuresti, in care veti putea asculta bossa-nova si muzica culta braziliana. Cititi mai jos prezentarea evenimentului, prin viziunea muzicianului Raul Passos:

Anul 2008 este unul important pentru muzica braziliana, deoarece este anul in care se comemoreaza 50 de ani de la nasterea unuia dintre cele mai singulare genuri ale muzicii braziliene: bossa-nova. Pentru multi, acest stil, aproape un sinonim pentru muzica braziliana, sintetizeaza capacitatea de a crea un limbaj sonor bazat pe modele consacrate dar cu o identitate latenta si inegabila.

In mod paralel si paradoxal, muzica culta produsa in Brazilia, una dintre cele mai caracteristice si exuberante, a ramas o necunoscuta chiar si pentru publicul cel mai bine informat in domeniu.

Ceea ce putin se stie este faptul ca aparitia genului bossa-nova i se datoreaza mai ales eruditiei unor notabili muzicieni brazilieni care, inarmati cu o sensibilitate si un rafinament fara egal, au cladit un stil care isi trage seva dintr-o complexitate armonica prezenta in anumite curente ale productiei culte din secolul al XX-lea si, totodata, dintr-o inspiratie melodica fluida si limpede, insa nu neaparat usoara, cu un chip si trasaturi populare.

Programul ales nu se vrea o sinteza, ci doreste sa-i ofere ascultatorului cateva din multiplele fatete ale productiei culte braziliene de-a lungul ultimilor 150 ani, de la inaugurarea nationalismului in Brazilia, in anul 1869, reprezentata de fantezia caracteristica A Sertaneja, a lui Brasílio Itiberê, pana la lucrarile autorilor vremurilor noastre, cum ar fi Emílio Terraza, trecand prin nume grele cum ar fi Villa-Lobos cu pasionatul sau vals urban Impressões Seresteiras; Cláudio Santoro cu marcanta expresivitate a micilor sale lucrari pentru pian si Francisco Mignone cu dorul sau tradus prin Valsas de Esquina. Acesti compozitori s-au folosit atat de marile forme ale muzicii culte mondiale, cat si de elementul popular si folcloric care este atat de reprezentativ pentru identitatea culturala braziliana.

Este imposibil sa nu comparam nuantele dinamice si rafinata prelucrare a lucrarilor lui Cláudio Santoro, mai ales Prelúdios, din 1958 – anul-cheie pentru bossa-nova – cu armonia tipic senzuala a acestui ritm. Este imposibil sa nu percepem ritmul prezent in lucrarile maestrului Tom Jobim si totodata in discursul muzical al lui Emílio Terraza. Astfel, o prezentare imbinata a acestor doua limbaje muzicale ne conduce la o mai buna apreciere si intelegere nu numai a literaturii muzicale, ci si a sufletului brazilian insusi.

26.10.08

Romênia bane milho transgênico

O governo romeno anunciou que vai banir do país o milho geneticamente modificado MON 810 da Monsanto. A decisão é particularmente importante já que o milho é o único cultivo comercial de transgênicos permitido na Europa. Essa variedade é a mesma que foi aprovada em 2007 para plantio comercial no Brasil pela Comissão Técnica Nacional de Biossegurança (CTNBio).

A Romênia é o principal produtor de milho da União Européia em total de hectares plantados, com cerca de 3 milhões de hectares cultivados anualmente. Do milho MON 810 foram plantados 300 hectares no país desde 2007, representando apenas 0,01% do total de produção de milho da Romênia.

Com o anúncio do ministro do Meio Ambiente e Desenvolvimento Sustentável da Romênia, Attila Korodi, o maior produtor de milho da Europa se tornará livre de transgênicos. A Romênia é o oitavo país da Europa a banir o cultivo de variedades transgênicas, seguindo os passos da França, Hungria, Itália, Áustria, Grécia, Suíça e Polônia.

Fonte: artigo Romênia bane milho transgênico da Monsanto por falta de segurança, publicado em 27 de março de 2008 pela Greenpeace Brasil

18.10.08

Dan Boghiu: 40 ani in Brazilia (4)

Reproduc mai jos ultimul fragment legat de Brazilia a articolului Urmele lasate de stapanirea comunista sunt inspaimantatoare, scris de Liviu Timbus si publicat in 09 septembrie 2005 de Romania Libera.

Bastinasii se dovedesc oameni veseli, primitori, simpatici. Muzica, dans, vorbe in torent. O país dos absurdos (Tara absurditatilor). Numai ca Dan Boghiu nu a ales acest colt de lume ca sa se tina de fieste. Harnic, tenace, intreprinzator, se apuca de treaba. La inceput face de toate. Dupa un scurt timp petrecut la Rio de Janeiro, se stabileste la São Paulo, unde se angajeaza la o firma de montat radiouri si sisteme de comunicatie, cu piese sosite din SUA. Cursurile electronice urmate in Germania ii prind bine. Se muta mai apoi la o companie concurenta, Philco, unitate braziliana a unui concern american. Sarguincios, destoinic, romanul urmeaza mai multe cursuri aditionale tehnice si intreprinde mai multe calatorii in SUA si Europa. Devine sef al controlului tehnic, apoi i se incredinteaza conducerea departamentului de desen industrial. Firma cunoaste o dezvoltare rapida. Boghiu se distinge deopotriva ca inventator, proiectand modele inedite de radiouri (unul din acestea avea sa se fabrice in milioane de unitati). Intre timp, Philco ajunge sa fuzioneze cu giganticul Ford, Dan Boghiu bucurandu-se in continuare de ascensiune profesionala. A trait 40 de ani la São Paulo si s-a bucurat de multa pretuire, datorita calitatilor morale si profesionale. La sosirea lui, Brazilia avea 45 milioane locuitori. Dupa patru decenii, populatia numara 145 de milioane. A fost casatorit de doua ori. De la cea de a doua sotie, Verena, fiica unor elvetieni, are doua fiice: Domnica si Cornelia. Despre cei din tara n-a stiut nimic multa vreme, iar cand vestile au inceput sa soseasca, n-au fost dintre cele mai bune. Dar mai multe despre toate acestea, in interviul care urmeaza.

Securistii din Romania si emisarii lor in Brazilia

- Despre familia mea, ramasa in tara, mi-au parvenit vesti abia dupa 1947. Asa am aflat ca sora mea Steluta se maritase cu un avocat. Curand dupa aceea, cumnatul meu a fost arestat si condamnat. A iesit din puscarie dupa 16 ani, cu sanatatea la pamant. Purta pe gat urmele tigarilor stinse de anchetatori. Bataile primite ii zdrobisera rinichii. A mai trait trei ani. Cu Mamitica, am vorbit de mai multe ori la telefon. De fiecare data imi spunea: "Dinelus, am sa mor si n-am sa te mai vad". Asa s-a si intamplat. Asa a vrut Dumnezeu. Patrik, fiul meu din prima casatorie, a apucat sa o viziteze la Bucuresti. La plecare, Steluta mi-a trimis portretul tatalui meu, pictat de Octav Bancila, precum si o icoana si un covor. Covorul a fost confiscat la granita, dar tabloul si icoana au razbit, caci Patrik le-a dosit in plafonul masinii. Le-a dat socrilor mei la Zürich, care mi le-au adus in Brazilia de Craciun.

- Cum protesta imigratia romana din Brazilia?

- Brazilia este cea de a doua mea patrie. Iubesc aceasta tara-continent si m-am atasat de locuitorii ei. Am scris si poezii in limba portugheza. Dar asta nu inseamna ca mi-am uitat tara de bastina. Am luptat indarjit, impreuna cu alti conationali, ca sa arat lumii starea de sclavie in care o adusese ciuma rosie. Pe vaporul care m-a adus in Brazilia, l-am cunoscut pe avocatul Nicu Iancu. El avea sa devina sufletul comunitatii romanesti. La inceput, la São Paulo existau vreo 50 de emigranti romani. Nicu Iancu a format societatea Brasil-Romania si, ca jurist, i-a dat baza oficiala de functionare. Cativa ani mai tarziu, membrii societati m-au ales ca presedinte. A luat nastere si o societate religioasa, "Sfanta Treime". Mi s-a incredintat si acolo presedintia vreme de 10 ani. Pentru tinerea slujbelor ne-am folosit o vreme de o capela modesta, apoi ne-am mutat intr-o biserica siriana de rit bizantin. Pentru inceput, am apelat la parintele Bentia, preot catolic, iar dupa ce acesta a plecat la Roma, serviciul religios ne-a fost asigurat de un prelat catolic, parintele Balint, venit din Transilvania in 1926. Prin mijlocirea lui, Vaticanul a dat dezlegare ca el sa slujeasca pentru ortodocsi. Apoi am avut parte de un tata duhovnicesc ortodox, bunul parinte Braga, adus in Brazilia de un preot brazilian, director de orfelinat. In predicile sale, compatriotul nostru a povestit enoriasilor grozaviile din tara. Fusese si el schingiuit si trimis sa-si sfarseasca zile pe santierul mortii, Canalul Dunare-Marea Neagra.

Intr-o vreme, parohia a ramas fara slujitor si atunci ne-am pomenit ca ne soseste, nechemat, un popa din Romania. Securist imbracat in sutana si plin de promisiuni. Ne-a oferit in dar o biserica din lemn, facuta de mesteri din Maramures. Nu i-am acceptat ofertele, nici ca sa ne fie paroh. De altfel, intruziunile Securitatii erau numeroase si rafinate. Se foloseau momeli si amenintari. Pentru a recruta cozi de topor, emisarii Securitatii ofereau sansa de a deschide afaceri cu produse romanesti. S-au gasit asemenea tradatori. Acestia, finantati din Romania, au infiintat pentru diversiune o societate paralela, pe care au botezat-o "Romania-Brazilia". Intre acesti tradatori ii amintesc pe Chitimia si Hila. Cand Nicolae Ceausescu a vizitat São Paulo, s-a organizat in onoarea lui o receptie la Hotelul Hilton. Cozile de topor s-au grabit sa alerge sa faca temenele in fata dictatorului. Dar nici noi n-am stat cu bratele incrucisate. Am schimbat la hotel steagul comunist si l-am inlocuit cu drapelul romanesc fara stema bolsevica, la mesele participantilor. De la aeroport pana in oras, cale de 16 kilometri, am scris cu var pe tot itinerariul "Jos tiranul Ceausescu", "Jos calaul". Asta l-a infuriat cumplit. Agentii de la Ambasada foloseau si mijloace de intimidare. Eu am primit telefoane de genul: "Gandeste-te ca ai acasa o mama, o sora, lasa-te de critica politica". Nu ne-am lasati intimidati. Am continuat sa demascam atrocitatile din Romania prin interviuri la radio si televiziune. In fruntea acestor actiuni s-a aflat si poetul Alexandru Silistreanu, autor a mai multor volume de poezii anticomuniste.

In 1966, in Brazilia s-a instalat conducerea interimara a lui João Goulart, politician cu vederi comuniste, pornit sa aserveasca tara Moscovei. A tiparit chiar si bancnote cu secera si ciocanul. In sudul tarii s-au format bande de comunisti. Noi cei din São Paulo ne-am pregatit de lupta. Romanii, majoritatea, s-au alaturat rezistentei anticomuniste. Am primit arme, munitie, ne-am postat in zonele strategice ale orasului. Din fericire, Goulart a fost alungat si in locul lui a venit Castello Branco, un general dintr-o bucata. A murit din pacate intr-un accident de avion.

- Ce ne puteti spune despre relatiile cu celelalte comunitati de refugiati politici?

- Relatiile s-au dovedit excelente. Organizatii cu profil etnic aveau rusii albi, estonienii, letonii, ungurii, polonezii. Ne intalneam pentru actiuni comune anticomuniste. Imi amintesc cum un general de aviatie polonez, Radjwski, a infatisat publicului brazilian filmul "Katyn", intitulat asa dupa localitatea ucraineana unde, din ordinul lui Stalin, au fost impuscati 10 mii de ofiteri polonezi. Filmul a fost prezentat si in scolile militare braziliene si a provocat oroare. La sarbatorile nationale ale Romaniei, imbracam cu totii costumul national, iar mesele se umpleau cu traditionalele bucate romanesti. Ne-am facut si un tricolor cu insemne simbolice. In varf, am infipt o cruce de bronz, iar pe panza am cusut o emblema reprezentand un lant taiat de o spada. Steagul l-am adus in Europa, se afla la mine la Zürich, si poate il voi dona unui muzeu din Romania, spre amintirea anilor de exil.