Reproduc mai jos ultimul fragment legat de Brazilia a articolului Urmele lasate de stapanirea comunista sunt inspaimantatoare, scris de Liviu Timbus si publicat in 09 septembrie 2005 de Romania Libera.
Bastinasii se dovedesc oameni veseli, primitori, simpatici. Muzica, dans, vorbe in torent. O país dos absurdos (Tara absurditatilor). Numai ca Dan Boghiu nu a ales acest colt de lume ca sa se tina de fieste. Harnic, tenace, intreprinzator, se apuca de treaba. La inceput face de toate. Dupa un scurt timp petrecut la Rio de Janeiro, se stabileste la São Paulo, unde se angajeaza la o firma de montat radiouri si sisteme de comunicatie, cu piese sosite din SUA. Cursurile electronice urmate in Germania ii prind bine. Se muta mai apoi la o companie concurenta, Philco, unitate braziliana a unui concern american. Sarguincios, destoinic, romanul urmeaza mai multe cursuri aditionale tehnice si intreprinde mai multe calatorii in SUA si Europa. Devine sef al controlului tehnic, apoi i se incredinteaza conducerea departamentului de desen industrial. Firma cunoaste o dezvoltare rapida. Boghiu se distinge deopotriva ca inventator, proiectand modele inedite de radiouri (unul din acestea avea sa se fabrice in milioane de unitati). Intre timp, Philco ajunge sa fuzioneze cu giganticul Ford, Dan Boghiu bucurandu-se in continuare de ascensiune profesionala. A trait 40 de ani la São Paulo si s-a bucurat de multa pretuire, datorita calitatilor morale si profesionale. La sosirea lui, Brazilia avea 45 milioane locuitori. Dupa patru decenii, populatia numara 145 de milioane. A fost casatorit de doua ori. De la cea de a doua sotie, Verena, fiica unor elvetieni, are doua fiice: Domnica si Cornelia. Despre cei din tara n-a stiut nimic multa vreme, iar cand vestile au inceput sa soseasca, n-au fost dintre cele mai bune. Dar mai multe despre toate acestea, in interviul care urmeaza.
Securistii din Romania si emisarii lor in Brazilia
- Despre familia mea, ramasa in tara, mi-au parvenit vesti abia dupa 1947. Asa am aflat ca sora mea Steluta se maritase cu un avocat. Curand dupa aceea, cumnatul meu a fost arestat si condamnat. A iesit din puscarie dupa 16 ani, cu sanatatea la pamant. Purta pe gat urmele tigarilor stinse de anchetatori. Bataile primite ii zdrobisera rinichii. A mai trait trei ani. Cu Mamitica, am vorbit de mai multe ori la telefon. De fiecare data imi spunea: "Dinelus, am sa mor si n-am sa te mai vad". Asa s-a si intamplat. Asa a vrut Dumnezeu. Patrik, fiul meu din prima casatorie, a apucat sa o viziteze la Bucuresti. La plecare, Steluta mi-a trimis portretul tatalui meu, pictat de Octav Bancila, precum si o icoana si un covor. Covorul a fost confiscat la granita, dar tabloul si icoana au razbit, caci Patrik le-a dosit in plafonul masinii. Le-a dat socrilor mei la Zürich, care mi le-au adus in Brazilia de Craciun.
- Cum protesta imigratia romana din Brazilia?
- Brazilia este cea de a doua mea patrie. Iubesc aceasta tara-continent si m-am atasat de locuitorii ei. Am scris si poezii in limba portugheza. Dar asta nu inseamna ca mi-am uitat tara de bastina. Am luptat indarjit, impreuna cu alti conationali, ca sa arat lumii starea de sclavie in care o adusese ciuma rosie. Pe vaporul care m-a adus in Brazilia, l-am cunoscut pe avocatul Nicu Iancu. El avea sa devina sufletul comunitatii romanesti. La inceput, la São Paulo existau vreo 50 de emigranti romani. Nicu Iancu a format societatea Brasil-Romania si, ca jurist, i-a dat baza oficiala de functionare. Cativa ani mai tarziu, membrii societati m-au ales ca presedinte. A luat nastere si o societate religioasa, "Sfanta Treime". Mi s-a incredintat si acolo presedintia vreme de 10 ani. Pentru tinerea slujbelor ne-am folosit o vreme de o capela modesta, apoi ne-am mutat intr-o biserica siriana de rit bizantin. Pentru inceput, am apelat la parintele Bentia, preot catolic, iar dupa ce acesta a plecat la Roma, serviciul religios ne-a fost asigurat de un prelat catolic, parintele Balint, venit din Transilvania in 1926. Prin mijlocirea lui, Vaticanul a dat dezlegare ca el sa slujeasca pentru ortodocsi. Apoi am avut parte de un tata duhovnicesc ortodox, bunul parinte Braga, adus in Brazilia de un preot brazilian, director de orfelinat. In predicile sale, compatriotul nostru a povestit enoriasilor grozaviile din tara. Fusese si el schingiuit si trimis sa-si sfarseasca zile pe santierul mortii, Canalul Dunare-Marea Neagra.
Intr-o vreme, parohia a ramas fara slujitor si atunci ne-am pomenit ca ne soseste, nechemat, un popa din Romania. Securist imbracat in sutana si plin de promisiuni. Ne-a oferit in dar o biserica din lemn, facuta de mesteri din Maramures. Nu i-am acceptat ofertele, nici ca sa ne fie paroh. De altfel, intruziunile Securitatii erau numeroase si rafinate. Se foloseau momeli si amenintari. Pentru a recruta cozi de topor, emisarii Securitatii ofereau sansa de a deschide afaceri cu produse romanesti. S-au gasit asemenea tradatori. Acestia, finantati din Romania, au infiintat pentru diversiune o societate paralela, pe care au botezat-o "Romania-Brazilia". Intre acesti tradatori ii amintesc pe Chitimia si Hila. Cand Nicolae Ceausescu a vizitat São Paulo, s-a organizat in onoarea lui o receptie la Hotelul Hilton. Cozile de topor s-au grabit sa alerge sa faca temenele in fata dictatorului. Dar nici noi n-am stat cu bratele incrucisate. Am schimbat la hotel steagul comunist si l-am inlocuit cu drapelul romanesc fara stema bolsevica, la mesele participantilor. De la aeroport pana in oras, cale de 16 kilometri, am scris cu var pe tot itinerariul "Jos tiranul Ceausescu", "Jos calaul". Asta l-a infuriat cumplit. Agentii de la Ambasada foloseau si mijloace de intimidare. Eu am primit telefoane de genul: "Gandeste-te ca ai acasa o mama, o sora, lasa-te de critica politica". Nu ne-am lasati intimidati. Am continuat sa demascam atrocitatile din Romania prin interviuri la radio si televiziune. In fruntea acestor actiuni s-a aflat si poetul Alexandru Silistreanu, autor a mai multor volume de poezii anticomuniste.
In 1966, in Brazilia s-a instalat conducerea interimara a lui João Goulart, politician cu vederi comuniste, pornit sa aserveasca tara Moscovei. A tiparit chiar si bancnote cu secera si ciocanul. In sudul tarii s-au format bande de comunisti. Noi cei din São Paulo ne-am pregatit de lupta. Romanii, majoritatea, s-au alaturat rezistentei anticomuniste. Am primit arme, munitie, ne-am postat in zonele strategice ale orasului. Din fericire, Goulart a fost alungat si in locul lui a venit Castello Branco, un general dintr-o bucata. A murit din pacate intr-un accident de avion.
- Ce ne puteti spune despre relatiile cu celelalte comunitati de refugiati politici?
- Relatiile s-au dovedit excelente. Organizatii cu profil etnic aveau rusii albi, estonienii, letonii, ungurii, polonezii. Ne intalneam pentru actiuni comune anticomuniste. Imi amintesc cum un general de aviatie polonez, Radjwski, a infatisat publicului brazilian filmul "Katyn", intitulat asa dupa localitatea ucraineana unde, din ordinul lui Stalin, au fost impuscati 10 mii de ofiteri polonezi. Filmul a fost prezentat si in scolile militare braziliene si a provocat oroare. La sarbatorile nationale ale Romaniei, imbracam cu totii costumul national, iar mesele se umpleau cu traditionalele bucate romanesti. Ne-am facut si un tricolor cu insemne simbolice. In varf, am infipt o cruce de bronz, iar pe panza am cusut o emblema reprezentand un lant taiat de o spada. Steagul l-am adus in Europa, se afla la mine la Zürich, si poate il voi dona unui muzeu din Romania, spre amintirea anilor de exil.
Bastinasii se dovedesc oameni veseli, primitori, simpatici. Muzica, dans, vorbe in torent. O país dos absurdos (Tara absurditatilor). Numai ca Dan Boghiu nu a ales acest colt de lume ca sa se tina de fieste. Harnic, tenace, intreprinzator, se apuca de treaba. La inceput face de toate. Dupa un scurt timp petrecut la Rio de Janeiro, se stabileste la São Paulo, unde se angajeaza la o firma de montat radiouri si sisteme de comunicatie, cu piese sosite din SUA. Cursurile electronice urmate in Germania ii prind bine. Se muta mai apoi la o companie concurenta, Philco, unitate braziliana a unui concern american. Sarguincios, destoinic, romanul urmeaza mai multe cursuri aditionale tehnice si intreprinde mai multe calatorii in SUA si Europa. Devine sef al controlului tehnic, apoi i se incredinteaza conducerea departamentului de desen industrial. Firma cunoaste o dezvoltare rapida. Boghiu se distinge deopotriva ca inventator, proiectand modele inedite de radiouri (unul din acestea avea sa se fabrice in milioane de unitati). Intre timp, Philco ajunge sa fuzioneze cu giganticul Ford, Dan Boghiu bucurandu-se in continuare de ascensiune profesionala. A trait 40 de ani la São Paulo si s-a bucurat de multa pretuire, datorita calitatilor morale si profesionale. La sosirea lui, Brazilia avea 45 milioane locuitori. Dupa patru decenii, populatia numara 145 de milioane. A fost casatorit de doua ori. De la cea de a doua sotie, Verena, fiica unor elvetieni, are doua fiice: Domnica si Cornelia. Despre cei din tara n-a stiut nimic multa vreme, iar cand vestile au inceput sa soseasca, n-au fost dintre cele mai bune. Dar mai multe despre toate acestea, in interviul care urmeaza.
Securistii din Romania si emisarii lor in Brazilia
- Despre familia mea, ramasa in tara, mi-au parvenit vesti abia dupa 1947. Asa am aflat ca sora mea Steluta se maritase cu un avocat. Curand dupa aceea, cumnatul meu a fost arestat si condamnat. A iesit din puscarie dupa 16 ani, cu sanatatea la pamant. Purta pe gat urmele tigarilor stinse de anchetatori. Bataile primite ii zdrobisera rinichii. A mai trait trei ani. Cu Mamitica, am vorbit de mai multe ori la telefon. De fiecare data imi spunea: "Dinelus, am sa mor si n-am sa te mai vad". Asa s-a si intamplat. Asa a vrut Dumnezeu. Patrik, fiul meu din prima casatorie, a apucat sa o viziteze la Bucuresti. La plecare, Steluta mi-a trimis portretul tatalui meu, pictat de Octav Bancila, precum si o icoana si un covor. Covorul a fost confiscat la granita, dar tabloul si icoana au razbit, caci Patrik le-a dosit in plafonul masinii. Le-a dat socrilor mei la Zürich, care mi le-au adus in Brazilia de Craciun.
- Cum protesta imigratia romana din Brazilia?
- Brazilia este cea de a doua mea patrie. Iubesc aceasta tara-continent si m-am atasat de locuitorii ei. Am scris si poezii in limba portugheza. Dar asta nu inseamna ca mi-am uitat tara de bastina. Am luptat indarjit, impreuna cu alti conationali, ca sa arat lumii starea de sclavie in care o adusese ciuma rosie. Pe vaporul care m-a adus in Brazilia, l-am cunoscut pe avocatul Nicu Iancu. El avea sa devina sufletul comunitatii romanesti. La inceput, la São Paulo existau vreo 50 de emigranti romani. Nicu Iancu a format societatea Brasil-Romania si, ca jurist, i-a dat baza oficiala de functionare. Cativa ani mai tarziu, membrii societati m-au ales ca presedinte. A luat nastere si o societate religioasa, "Sfanta Treime". Mi s-a incredintat si acolo presedintia vreme de 10 ani. Pentru tinerea slujbelor ne-am folosit o vreme de o capela modesta, apoi ne-am mutat intr-o biserica siriana de rit bizantin. Pentru inceput, am apelat la parintele Bentia, preot catolic, iar dupa ce acesta a plecat la Roma, serviciul religios ne-a fost asigurat de un prelat catolic, parintele Balint, venit din Transilvania in 1926. Prin mijlocirea lui, Vaticanul a dat dezlegare ca el sa slujeasca pentru ortodocsi. Apoi am avut parte de un tata duhovnicesc ortodox, bunul parinte Braga, adus in Brazilia de un preot brazilian, director de orfelinat. In predicile sale, compatriotul nostru a povestit enoriasilor grozaviile din tara. Fusese si el schingiuit si trimis sa-si sfarseasca zile pe santierul mortii, Canalul Dunare-Marea Neagra.
Intr-o vreme, parohia a ramas fara slujitor si atunci ne-am pomenit ca ne soseste, nechemat, un popa din Romania. Securist imbracat in sutana si plin de promisiuni. Ne-a oferit in dar o biserica din lemn, facuta de mesteri din Maramures. Nu i-am acceptat ofertele, nici ca sa ne fie paroh. De altfel, intruziunile Securitatii erau numeroase si rafinate. Se foloseau momeli si amenintari. Pentru a recruta cozi de topor, emisarii Securitatii ofereau sansa de a deschide afaceri cu produse romanesti. S-au gasit asemenea tradatori. Acestia, finantati din Romania, au infiintat pentru diversiune o societate paralela, pe care au botezat-o "Romania-Brazilia". Intre acesti tradatori ii amintesc pe Chitimia si Hila. Cand Nicolae Ceausescu a vizitat São Paulo, s-a organizat in onoarea lui o receptie la Hotelul Hilton. Cozile de topor s-au grabit sa alerge sa faca temenele in fata dictatorului. Dar nici noi n-am stat cu bratele incrucisate. Am schimbat la hotel steagul comunist si l-am inlocuit cu drapelul romanesc fara stema bolsevica, la mesele participantilor. De la aeroport pana in oras, cale de 16 kilometri, am scris cu var pe tot itinerariul "Jos tiranul Ceausescu", "Jos calaul". Asta l-a infuriat cumplit. Agentii de la Ambasada foloseau si mijloace de intimidare. Eu am primit telefoane de genul: "Gandeste-te ca ai acasa o mama, o sora, lasa-te de critica politica". Nu ne-am lasati intimidati. Am continuat sa demascam atrocitatile din Romania prin interviuri la radio si televiziune. In fruntea acestor actiuni s-a aflat si poetul Alexandru Silistreanu, autor a mai multor volume de poezii anticomuniste.
In 1966, in Brazilia s-a instalat conducerea interimara a lui João Goulart, politician cu vederi comuniste, pornit sa aserveasca tara Moscovei. A tiparit chiar si bancnote cu secera si ciocanul. In sudul tarii s-au format bande de comunisti. Noi cei din São Paulo ne-am pregatit de lupta. Romanii, majoritatea, s-au alaturat rezistentei anticomuniste. Am primit arme, munitie, ne-am postat in zonele strategice ale orasului. Din fericire, Goulart a fost alungat si in locul lui a venit Castello Branco, un general dintr-o bucata. A murit din pacate intr-un accident de avion.
- Ce ne puteti spune despre relatiile cu celelalte comunitati de refugiati politici?
- Relatiile s-au dovedit excelente. Organizatii cu profil etnic aveau rusii albi, estonienii, letonii, ungurii, polonezii. Ne intalneam pentru actiuni comune anticomuniste. Imi amintesc cum un general de aviatie polonez, Radjwski, a infatisat publicului brazilian filmul "Katyn", intitulat asa dupa localitatea ucraineana unde, din ordinul lui Stalin, au fost impuscati 10 mii de ofiteri polonezi. Filmul a fost prezentat si in scolile militare braziliene si a provocat oroare. La sarbatorile nationale ale Romaniei, imbracam cu totii costumul national, iar mesele se umpleau cu traditionalele bucate romanesti. Ne-am facut si un tricolor cu insemne simbolice. In varf, am infipt o cruce de bronz, iar pe panza am cusut o emblema reprezentand un lant taiat de o spada. Steagul l-am adus in Europa, se afla la mine la Zürich, si poate il voi dona unui muzeu din Romania, spre amintirea anilor de exil.
Un comentariu:
Din pacate nu atzi continuat restul declaratiilor lui Dan Boghiu.Sper intr,o zi ca o veti face
Dan Boghiu Zürich Elvetia
Trimiteți un comentariu