21.6.07

România: o pasiune in hinterland-ul brazilian

„Majoritatea prietenilor mei romani din Brazilia cred ca sint un «fenomen» si, cind glumesc, imi spun ca sint «un exemplu de reincarnare». Poate am fost un cioban din Muntii Fagaras sau, cine stie, un taran moldovean.“ Asa isi incepe brazilianul Ático Mota pledoaria pentru pasiunea pe care o are inca din studentie.

Pe urmele dacilor

„Am intrat in contact cu dulcea si frumoasa limba si cultura romana dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cind niste refugiati romani au sosit in Salvador (Bahia)“, rememoreaza Ático Mota pentru „Cotidianul“ momentul in care a dat peste romani si Romania. „Cu putin timp inainte, am avut un profesor de Istorie Universala, Portela, care se referea cu entuziasm si insistenta in prelegerile sale la geto-daci. Dupa parerea lui, acestia erau mai dezvoltati decit cuceritorii lor, romanii“, continua Ático. El unul a inceput de indata sa caute la Biblioteca Publica din Bahia carti despre Romania: „Am gasit numai doua, care mi-au fost insa de mare folos: «Grammatica rumena» si «Letteratura rumena», ambele ale unui italian, Romeo Lovera. Cu ele am inceput pelerinajul meu autodidactic“. Ulterior, Ático a cunoscut refugiati romani de origine evreiasca aflati intr-o colonie in Salvador, cu care s-a imprietenit.

Valorile civilizatiei geto-dacice au fost cele care l-au fermecat pe brazilian.

Neoumanism romanesc

„Mi-am dat seama ca Romania este o putere culturala. Istoria romaneasca este cea mai edificatoare din Europa. Doua exemple sint irefutabile: geto-dacii nu cunosteau robia, statul lor teocratic fiind in aceasta privinta mai inaintat decit cel roman, grec sau egiptean. In plus, toate razboaiele sustinute de romani in istoria lor au fost numai de aparare. Cred ca neoumanismul gaseste in Romania cele mai frumoase exemple“, este de parere brazilianul. Acum doi ani, Ático a tinut citeva cursuri de initiere in limba romana pentru liceenii din Macaúbas: „Aveam grupe de 15 elevi, insa experimentul nu a durat foarte mult. Doresc sa le reiau cu sprijinul unui roman din São Paulo, care e dispus sa ma ajute sa ofer si burse pentru studentii saraci care doresc sa invete romana“.

Mii de titluri mioritice


Ático are 8.000 de volume in limba romana. „Primele achizitionate au fost dictionarele bilingve, pe urma operele lui Sadoveanu, Agarbiceanu si Arghezi si multe altele tiparite in strainatate. Una dintre ele este «Poeziile» lui Eminescu, tradusa de Victor Buescu la Lisabona“, spune brazilianul. Pe cele mai multe le-a achizitionat prin mandat postal, prin schimb sau sub forma de cadou. „Altele le-am primit mostenire de la Nelson Vainer, un roman din Basarabia, care mi-a incredintat biblioteca lui. Tin la toate aceste carti, fiecare exemplar pastrind o istorie, o speranta si un gest de iubire. Colectiile lui Sadoveanu, Agarbiceanu sau Arghezi sint acelea de care sint cel mai atasat, deoarece reprezinta o epoca din viata mea in care am descoperit minunatul univers cultural romanesc“, adauga Ático. Brazilianul a incheiat o conventie cu prefectura, biblioteca sa devenind una publica: „Am lunar aproximativ 80 de filoromani care vin sa consulte cartile. Din pacate, in Macaúbas nu exista nici un roman“.

Ucenicul lui Iorgu Iordan

Prima
data a ajuns in Romania ca student la un curs de vara desfasurat la Sinaia, in 1960. „Acest prim contact cu cultura autohtona mi-a fost foarte util. Atunci am avut ocazia sa-i am ca profesori pe Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Niculescu, Matilda Marioteanu Caragiu sau Tudor Vianu“, isi aminteste Ático. Un an mai tirziu a vizitat Romania alaturi de diplomati aflati in misiune. „Eram atasat cultural in cadrul acestei delegatii. In acel moment ma descurcam deja bine in romaneste“, adauga brazilianul. A revenit la inceputul anilor ’80 la un congres de istoria stiintelor, unde a prezentat „o comunicare in frantuzeste si o salutare in romaneste“. El a fost, de altminteri, singurul congresist strain care a participat cu o cuvintare in limba romana. Dupa Revolutie, in perioada 1999-2000, a petrecut un an in Romania, ca profesor asociat de cultura braziliana la Universitatea din Bucuresti. „Am fost in acelasi timp profesor de portugheza si cultura braziliana la Ambasada Braziliei si la Fundatia Brazilia-Romania. Am realizat atunci diverse cercetari, mai ales la Academia Romana“, continua Ático.

Lobby sud-american

„Din pacate,
cultura romaneasca nu este cunoscuta asa cum ar trebui la noi in tara“, crede brazilianul. Cu toate acestea, exista citeva valori romanesti prezente, „multumita traducerilor in portugheza“: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Horia Vintila si, „mai recent“, Constantin Noica. „Cind eram student la facultate, aveam un curs de limbi neolatine in toate universitatile braziliene. Am facut un apel prin scrisori adresate presei nationale prin care ceream introducerea limbii si literaturii romane in sistemul nostru universitar. N-am reusit insa. Cred ca in viitor aceasta apatie va fi totusi depasita“, spera el.

Popularizare prin traduceri

Ca prim pas, Ático a inceput sa traduca opera lui Ion Luca Caragiale. In acelasi timp, brazilianul se indeletniceste cu scrierea „unei carti exhaustive despre istoria relatiilor culturale dintre
tara noastra si Romania. Titlul ei ar urma sa fie «Brazilia si Romania – punti culturale». Inca din perioada in care eram student am inceput sa string material informativ asupra acestui fenomen cultural. Prezenta mea la Bucuresti in 1999 a fost decisiva pentru succesul operei. Am reusit sa fac ceva de mare folos pentru cei interesati de studiul dinamicii culturale dintre popoarele noastre“, incheie Ático.

Din articolul "Cu Sadoveanu in Brazilia", scris de Cosmin Popan si publicat pe 13 martie 2006 in ziarul Cotidianul.

16.6.07

O stea româneasca in cinema brazilian (3)

Dar cariera actritei de cinema abia începea. Dupa Lucíola, Aurora Fúlgida era ceruta de un public care ghicea în ea pe artista "charmeuse" si hipnotizatoare si care reclama prezenta ei pe ecran. A jucat în Roza care-si pierde petalele, pe un scenariu de Gastao Tojeiro, care a primit elogii calduroase din partea presei. Scriitorul Medeiros de Albuquerque (1867-1934), membru al Academiei Braziliene de Litere, a scris o piesa special pentru ea, dar aceasta nu a fost niciodata reprezentata, deoarece compania, din nefericire, s-a dizolvat. A mai jucat în Datoria de a iubi de la Benedetti Filme, alaturi de Amália de Oliveira.

In jurul idilei cu renumitul întreprinzator Francisco Serrador din Rio de Janeiro nu au lipsit intrigile si bârfele, roade ale unui Rio înca marcat de climatul "belle époque" si de reziduuri provinciale.

In deceniul ’50, când am cunoscut-o, la sediul Casei Române din Rio de Janeiro, atunci deja în vârsta, s-a dovedit o românca foarte preocupata sa-si ajute compatriotii aflati în nevoi în special pe emigranti , oferindu-le, în masura posibilitatilor, asistenta materiala si sprijin moral. La sediul acelui asezamânt si-a cedat, odata, garajul, pentru ca Gheorghe Dascalu sa-si instaleze acolo atelierul de rame, iar într-una din camerele casei adapostea de asemenea români strâmtorati financiar.

Era foarte preocupata de aspectul sau exterior. Tot timpul îsi aranja parul, pe lânga faptul ca dadea mare atentie machiajului. La toate reuniunile si festivitatile de la Casa Româna aparea foarte bine îmbracata si fardata. Ducându-ma s-o vizitez, dupa multi ani, pe când mai locuiam înca în Goiás, am gasit-o istovita, sprijinindu-se pe pernele unui pat, în camera de oaspeti, care fusese salonul reuniunilor de la Casa Româna. Tot timpul îsi aranja parul, ca si cum ar fi fost în fata unei oglinzi, ceea ce-mi amintea de finalul filmului Dama cu camelii.

Ca românca ramasa credincioasa radacinilor sale, nu-si uita tara. Merita cu prisosinta un studiu biografic mult mai amplu si aprofundat. Avea o nepoata, în Rio de Janeiro, care i-a mostenit bunurile si toata arhiva, aceasta fiind foarte valoroasa pentru studiul biografic pe care îl sugerez.

Ea, Aurelia Cocaneanu sau Aurica, pe numele românesc sau Aurora Fúlgida, stralucit pseudonim, reprezinta cu fidelitate gratia si eleganta femeii românce, trasaturi asa de frecvente la atâtea alte personalitati inserate în istoria culturala braziliana.

Autor: Prof. Ático Vilas-Boas da Mota (Macaúbas, Brazilia)

Brazilia la Suceava

No dia 06 de julho de 2007, às 16 horas, no Museu de Ciências Naturais do Complexo Museológico Bucovina, em Suceava, será inaugurada a exposição de fotografias Brasil: Terra e Gente, organizada pela Embaixada do Brasil em Bucareste em cooperação com aquela instituição.

Serão mais de 40 fotos retratando o Brasil atual, sua natureza, suas cidades, sua mistura étnica, que poderão ser vistas pelo público durante um mês inteiro.

Na abertura estarão presentes o Conselheiro Jorge Earp, da Embaixada do Brasil, e a violonista brasileira Silvia Ocougne, que deverá tocar um mini-recital.

14.6.07

Un basarabean în Maranhão (5)

În ziua următoare am ajuns în São Luís. La 800 km de Buriticupu ziua s-a terminat, pe la miez de noapte a început o altă zi.

Într-o altă următoare zi eram în una din cele trei insule capitale ale Braziliei, sau capitala aceluiaşi stat cu denumirea Maranhão. São Luís cu denumirea antică Upaon-Açu în traducere Ilha Grande utilizată de triburile amerindiene tupinambás, se situează la sudul ocenaului Atlantic între băile São Marcos şi São José de Ribamar.

Cu un teritoriu ce cuprinde peste 827 mii km2 iar populaţia atingând la un milion de locuitori São Luís se consideră a fi un oraş foarte atrăgător pentru turiştii din întreaga lume. Situat pe coasta nord-estică a Braziliei defineşte în sine o conjunctură istorică colonială concepută în secolul XV de către francezi în 1612 ca peste 3 ani să revină portughezilor. În 1997 oraşul a primit titlul de Patrimônio Cultural da Humanidade de către UNESCO. Printre care este inundat de arhitectura colonială denotă semnificativ urmele portughezilor.

Într-o seară frumoasă din acelea splendide am avut ocazia să merg la un centru cultural să fiu spectatorul a uneia din cele mai mari sărbători din nord-estul Braziliei „bumba-meu-boi”. Deşi această, sărbătoare se serbează în luna iunie, eu însă am avut ocazia să o văd la sfărşitul lui iulie. Nu ştiu din ce motiv dar în São Luís se continua să se sărbătorească, dar numai în sala acea mare culturală.

Bumba-meu-boi este un dans popular brazilian, ce este realizat de personaje umane, animale înscenate de oameni prin diverse măşti şi haine ce ar reprezenta aceşti boi care dansează transformandu-se din moarte în înviere.

Această sărbătoare se naşte în secolul XVIII ca rezultat al divergenţilor şi relaţiilor înre sclavi si feudali. Reflectând condiţiile sociale ale negrilor şi amerindienilor.

Specificul legendar al acestei sărbători cuprinde în sine satiră, comedie, tragedie şi dramă şi prin care se demonstrează fragilitatea omului şi forţa brutală a boului.

În acea seară am vizionat spectacolul Bumba-meu boi.

Contributia lui Andrei Cuzuioc.

12.6.07

Bucovinenii din Brazilia (2)

Dacă un polonez, Zbigniew Kowalski, este iniţiatorul şi principalul organizator al Festivalului de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, de ce ne-am mira că un brazilian, Ayrton Gonçalves Celestino, organizează anual, tocmai în celălalt capăt de lume, o „Săptămână a Bucovinei”?

Avocatul şi profesorul universitar de limbi romanice, care, ca urmaş al unor emigranţi germani din Bucovina, nu şi-a uitat originile, autorul unui impresionant tom „Os Bucovinos do Brasil”, a călcat săptămâna trecută pentru a doua oară pe pământul strămoşilor săi. Strămoşi care, proveniţi din Bavaria şi Boemia şi aşezaţi pentru un timp pe pământ bucovinean, şi-au căutat norocul emigrând în mai multe valuri la sfârşitul sec. al XIX-lea în America de Sud. Păstrându-şi tradiţiile germane, dar neuitând de Buchenland (Ţara Fagilor) din care-au plecat, germanii bucovineni s-au aşezat în comunităţi compacte în statele Paraná şi Santa Catarina, despărţite de fluviul Rio Negro.

Bunicul lui Ayrton avea doar 8 ani când a ajuns cu părinţii săi, în anul 1887, în Brazilia. Ignatz Schodlbauer (devenit Ignácio Schelbauer în ţara care l-a adoptat) a cules şi a notat informaţii despre pionierii imigranţi din Bucovina. Nepotul său, Ayrton, a utilizat aceste date în lucrarea de care pomeneam.

Începând cu anul 1991 el este organizatorul unei manifestări cu genericul „Săptămâna Bucovinei” care-i reuneşte în luna iulie pe urmaşii emigranţilor bucovineni în oraşele înfrăţite Rio Negro (statul Paraná) şi Mafra (statul Santa Catarina). O sărbătoare organizată sub egida ABC (Associação Alemã-Bucovina de Cultura) al cărei preşedinte de onoare este Ayrton Gonçalves Celestino. O sărbătoare cu costume tradiţionale, cu cântece şi jocuri ale etnicilor germani, cu un festival al sarmalelor (Haluschkfest) care se desfăşoară într-un perimetru cu specific bucovinean, cu o poartă de lemn cu elemente tradiţionale, cu o troiţă realizată după proiectul artistului humorean Radu Bercea de către sculptorul Ewaldo Greinert, unde există o Casă a Bucovinei care dispune de un muzeu în care sunt păstrate urmele strămoşeşti.

Şi încă un lucru interesant care a răsărit în discuţia pe care am avut-o cu brazilianul-bucovinean: în anul 1993, când marele Carnaval de la Rio a fost deschis de statul Paraná, pe uriaşul sambodrom şi-au făcut apariţia, în ritm de samba, şi germanii bucovineni.

Din articolul publicat in 24 august 2006, scris de Tiberiu Cosovan
Sursa: Monitorul de Suceava

O stea româneasca in cinema brazilian (2)

Cum spuneam, pâna acum nu a scris nimeni o biografie a Aureliei Cocaneanu (Aurica sau Aurora Fúlgida). Din viata ei se stie doar ce ne-a dezvaluit ea însasi în interviuri ocazionale, de pilda, cel acordat revistei Selecta (Rio de Janeiro), la 18 august 1924. S-a nascut în Bucuresti, la 27 august. Vanitatea feminina a obligat-o sa nu-si dezvaluie anul nasterii. Vocatia ei a fost precoce. A debutat la saptesprezece ani, într-un ansamblu de dansatori care a evoluat în orasul ei natal si care avea nevoie de tinere care sa ocupe câteva locuri goale din trupa. Asa a început cariera celei care a ajuns sa fie Aurora Fúlgida, sub semnul jocului probabilitatilor sau al întâmplarii, pe care unii îl numesc puterea destinului.

Parintii s-au opus de la bun început pretentiei celei care mai era înca aproape o adolescenta. A fugit de acasa, însotita de alte doua prietene. Experienta a costat-o scump si a învatat-o sa-si astepte rândul. Timp de doi ani a fost doar figuranta. Atunci s-a hotarât sa se desparta de trupa si, cu putinele economii pe care le avea, s-a dus la Milano unde, dansând noaptea, câstiga strictul necesar ca sa supravietuiasca si sa ia lectii de dans. A reusit sa se formeze ca dansatoare de balet clasic si sa interpreteze rolurile într-un stil personal, astfel ca, lucrând acum pe cont propriu, a strabatut principalele orase din Italia si Europa. Afirma chiar ca la fiecare triumf artistic obtinut i se faceau propuneri mai putin licite si i se impuneau constrângeri "carora nu i s-ar fi putut supune".

A primit apoi oferta de a merge în America de Sud, ca angajata a unui ansamblu teatral. Dupa aceea s-a dus la Buenos Aires si în Brazilia. De acolo s-a reîntors în Italia si, în continuare, a facut o calatorie ca sa-si viziteze familia, revenind curând dupa aceea la Rio de Janeiro. Abia sosita, a primit vizita cineastului si operatorului cinematografic Antonio Leal, care i-a propus rolul principal într-un film aflat în stadiu de proiect. "Nu aveam nici un contract atunci", afirma ea, astfel ca a acceptat. A jucat rolul Luciei, în filmul Lucíola, bazat pe opera romancierului brazilian José de Alencar (1829-1877).

Filmul a provocat o mare polemica atunci când a fost lansat. Tematica a fost considerata ca foarte îndrazneata pentru moralitatea epocii, mai cu seama scenele în care personajul evolueaza ca o femeie mondena. Toate acestea au facut ca filmul sa fie declarat "nepotrivit pentru minori si doamne".

Chiar si revistele de cinema comenteaza ca unele doamne neprevenite, asistând la film, au plecat de acolo indignate de scena în care Lucíola se urca pe masa, în timpul unui dineu, imitând, pentru o asistenta de desfrânate, pozele lascive din tablourile Doctorului Sa; ori cea din alcov când, amorul fiindu-i dispretuit, "îsi sfâsie hainele, facând sa apara, în fata barbatului pe care-l iubea, curtezana impudica".

Autorul: Prof. Atico Vilas-Boas da Mota (Macaúbas, Brazilia)

Cel mai mare sahist brazilian: la Bazna

A sosit duminica trecuta in Romania legenda vie a sahului brazilian Henrique Costa Mecking - Mequinho - (in poza, in fata Bisericii Italiene din Bucuresti, intre Dl. Dan Mitaru si Dna. Elisabeta Polihroniade) pentru a participa la Turneul Regilor la Hotel Expro din Bazna (Sibiu), ce va avea loc in perioada 15-27 iunie 2007.

Turneul este organizat de Club Alex 2001, cu sprijinul Federatiei Romane de Sah, si are ca sponsor unic ROMGAZ S.A.

Unsprezece celebritati ale sahului mondial se vor reuni intr-una dintre cele mai puternice competitii sahiste organizate de-a lungul timpului in Romania. Partidele se vor putea urmari "live" pe site-urile www.sahclub.ro si www.clubulregilor.ro

10.6.07

Bucovinenii din Brazilia

Profesorul universitar Ayrton Gonçalves Celestino, fondatorul şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Culturale a Germanilor din Bucovina din Rio Negro, statul Paraná, din Brazilia, autorul unui impresionant tom de 630 de pagini, care cuprinde istoria germanilor bucovineni, care au emigrat şi s-au stabilit pe pământ brazilian, şi care continuă să-şi păstreze şi astăzi tradiţiile, se află din nou pe pământul strămoşilor săi.

În anul 1994, când a venit pentru prima oară în România pentru a vedea locurile din care au plecat primele valuri de germani bucovineni, din anii 1887-1888, între care s-au aflat şi străbunicii săi (bunicul său, Ignatz Schelbauer, născut la Poiana Micului, avea vârsta de 8 ani când a ajuns în America de Sud) Ayrton a cules un bogat material documentar care s-a regăsit apoi în volumul „Os Bucovinos do Brasil” apărut în anul 2002, volum care are ca suport informaţiile adunate cu răbdare şi lăsate în manuscris de bunicul său, care pregătise pentru publicare, în anul 1937 (când s-au împlinit 50 de ani de la stabilirea germanilor bucovineni în Rio Negro), o istorie a familiilor emigrante.

Sâmbătă şi duminică, profesorul Celestino a participat, ca oaspete de onoare, la cea de-a IV-a „Întâlnire a etnicilor germani plecaţi din Bucovina” care s-a desfăşurat la Gura Humorului. De fapt la Gura Humorului a şi stat în aceste zile la prietenul său, pictorul Radu Bercea, care este autorul proiectului unei troiţe pe care urmaşii germanilor bucovineni stabiliţi în Brazilia au realizat-o şi au ridicat-o în anul 1995 în „Piaţa Bucovina” din Rio Negro. Împreună şi cu sprijinul primarului Marius Ursaciuc, care le-a facilitat deplasarea, punându-le la dispoziţie un mijloc de transport, au mers în mai multe localităţi din care au emigrat germanii bucovineni (Poiana Micului, Vadul Negrilesei, Stulpicani...) căutând urmele unor familii ai căror urmaşi trăiesc astăzi în Brazilia.

Ca reprezentant al comunităţii germanilor bucovineni din Rio Negro, Ayrton Gonçalves Celestino a venit cu mandatul încheierii unei înfrăţiri care să consolideze legăturile de prietenie, colaborare şi parteneriat între urmaşii etnicilor germani, plecaţi în anul 1887 în Brazilia, membrii coloniei germanilor bucovineni din Rio Negro, şi locuitorii oraşului Gura Humorului, document care, cu semnătura primarului Marius Ursaciuc, va fi înaintat Primariei Municipiului Rio Negro, statul Paraná.

Din articolul publicat in 21 august 2006, scris de Tiberiu Cosovan
Sursa: Monitorul de Suceava

O stea româneasca in cinema brazilian (1)

Din cercetarile istorico-culturale pe care le-am efectuat, de-a lungul câtorva ani, am constatat ca, în România, nimeni nu stie cine a fost Aurelia Cocaneanu. Numele ei nu figureaza nici macar în lucrarile ce s-au vrut marturii ale aportului femeii la cultura tarii sau la patrimoniul cultural al umanitatii. Ma refer, în speta, la dictionarul Mondofemina (Femei române), publicat în 1994 de Mioara Mincu si Elena Mironescu.

Nimic, absolut nimic despre Doamna Cocaneanu: nici o stire, nici o urma în tara ei natala. Si totusi, ea a existat si, într-o maniera expresiva, a lasat mesajul sau în istoria teatrului si a cinematografului brazilian, în deceniile ’20 si ’30. Spatiul de activitate al actritei a fost în special Rio de Janeiro.

In fond, cine a fost Aurelia Cocaneanu, numita Aurica? Am cunoscut-o, în ultimii ani ai vietii, în colonia româna din Rio de Janeiro, în mediile refugiatilor politici. Sosise însa în Brazilia cu mult înaintea lor. Ii placea sa cânte ori sa faca parte din mici coruri improvizate la Casa Româna din Rio de Janeiro.

Venise în Brazilia la începutul secolului al XX-lea. De îndata ce a luat fiinta cinematograful mut, aceasta "glamorous" Aurelia Cocaneanu, sub pseudonimul de Aurora Fúlgida (de la verbul fulgir = a sclipi, a fulgera), a fost atrasa în studiourile epocii. Având succes, a intrat în istoria cinematografului brazilian sub acest pseudonim.

Era considerata o buna actrita, tipul de femeie capabil sa înflacareze sufletele barbatilor. Printre admiratorii ei neconditionati se afla si înstaritul întreprinzator Francisco Serrador care, dupa cum ne informeaza istoria orala, o curta si-i oferea cadouri scumpe. Detinea o casa frumoasa tip vila în str. Santo Amaro 191 din Rio de Janeiro, cartierul Glória, pe al carei teren, în trei terase (paliere), a adapostit Casa Româna. Alt imobil se afla pe Insula Guvernatorului (Rio de Janeiro). Casa Româna a fost, mai înainte de orice, adapostul spiritual al refugiatilor, reuniti acolo spre a diminua efectele singuratatii si dorului, marea lor protectoare fiind Aurelia Cocaneanu.

Autorul: Prof. Atico Vilas-Boas da Mota (Macaúbas, Brazilia)

8.6.07

Vote no Cristo!


Ajude o Cristo Redentor do Rio de Janeiro a ser eleito uma das 7 maravilhas do mundo moderno!

Contribua com o seu voto clicando aqui.

Mensagem especial para os romenos: votar no Brasil é votar na Romênia! A cabeça do Cristo Redentor foi esculpida pelo artista romeno Gheorghe Leonida, conforme lembrado aqui embaixo, em 11 de março de 2007.

A declaração oficial das 7 Novas Maravilhas do Mundo será anunciada em 07 de julho de 2007, em Lisboa.

5.6.07

Muzica braziliana pe 28 iunie

Chitarista braziliana Silvia Ocougne va sustine recitalul "Intre traditia braziliana si modernul fara granite" in ziua de 28 iunie 2007, orele 18, la Aula Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei 141, Bucuresti.

Silvia Ocougne a studiat compozitia la Universitatea din São Paulo, Brazilia, si improvizatia third stream la Conservatoriul New England din Boston, SUA, unde si-a facut masteratul.

Ea traieste la Berlin din 1987, unde activeaza ca si chitarista, compozitor si performer in domeniile muzicii braziliene, contemporane si experimentale. Din 1999 face parte din grupul Armchair Traveller.

A compus pentru spectacole de dans, expozitii, filme si programe de radio tip Hörspiel si a tinut numeroase concerte la importante festivaluri din Germania, SUA, Austria, Franta, Norvegia, Spania, Turcia, Argentina, Polonia, Elvetia si Brazilia. La Bucuresti, Silvia Ocougne a deja tinut un recital de succes in noiembrie 2006.

Sepultura em Bucareste

Show-ul grupului brazilian Sepultura, in ziua de 12 iulie 2007, orele 20:00, la Arenele Romane din Bucuresti, organizat de Live Metal Club, este inclus in turneul european de promovare a albumului "Dante XXI", lansat pe 14 martie 2006.

1.6.07

Caricaturistas brasileiros desenham personalidades romenas!

Por enquanto apenas pela Internet, é possível visitar uma exposição de caricaturas de personalidades romenas feitas por caricaturistas brasileiros, no contexto do projeto cultural "Grandes Romenos 2007", desenvolvido por Nicolae Ionita, de Ploiesti. Clique aqui e veja caricaturas de Caragiale, Eminescu, Traian Basescu, Tristan Tzara, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu e outros romenos famosos, segundo o enfoque de artistas brasileiros.

(Na reprodução ao lado, o atual Presidente da Romênia, Traian Basescu, na visão de Érico Junqueira Ayres, de São Luís, Maranhão).