23.4.07

Un basarabean în Maranhão

Tanarul Andrei Cuzuioc, din Chisinau, proaspat casatorit cu o brazilianca din Maranhão (aici, in poza, impreuna cu soacra sa, la un pahar de guaraná), a vizitat Brazilia anul trecut, si ne face bucuria de a impartasi cu noi impresiile sale. Iata mai jos prima relatare despre calatoria lui.

"Maranhão: Aproape de râul Pindaré

Autobusul din staţia Tietê (São Paulo) cu destinaţia Belém, pornirea ora 15:45, 5 iulie 2006.

Peste 3 zile am ajuns în Buriticupu. Căldură şi pământ portocaliu, ameţeală şi sufocare… La staţia din Buriti o gheretă la margine de drum, aici ne-au întâlnit părinţii. De aici ne-am pornit spre casă, fiind interesantă poziţionarea geografică a casei.

Ultimii ani în Buriticupu a fost ocupată de populaţie. Până în 1980 o parte din acest teritoriu aparţinea latifundiarilor, şi era cuprinsă de păduri. Acuma în loc de copaci sunt case unde trăiesc oameni, oameni care nu aveau acoperiş şi masă. Această mişcare a venit din partea MST (Movimento Sem-Terra). Astăzi Buriticupu ocupă peste 60 000 de oameni, şi este într-un proces de dezvoltare.

Deci, casa lui Dom Vila Nova si Sra. Laura (părinţii soţiei mele) se situa un pic mai departe de celelalte case într-o vale, lângă un râu uscat. A fost o calatorie atât de lungă, încât ziua în care am ajuns a fost sâmbăta, iar sâmbata deobicei este ziua când părinţii se duc spre râul Pindaré, vreo 15 km de la Buriticupu. Îndată cum am ajuns acasă, am lăsat toate bagajele şi ne-am pornit spre Pindaré. În această zonă trăiesc nişte suflete umane, aceştia şi-au construit nişte cocioabe lângă râu, şi trăiesc mai mult din pescuit.

Primul contact pe care l-am avut cu oamenii din nord-estul Braziliei a fost în zonă râului Pindaré. Deobicei această zonă nu ştiu dacă are denumire, cred că localnicii au denumit-o Pindaré din cauza râului care trece prin faţa caselor. Ca şi alte sate printre altele, Buriticupu se numeşte de la două fructe care cresc în acea regiune mai mult, buriti şi cupu. În zona Pindaré, sunt aproape până la 20 de case. Mai este aşa numitul balneário (zonă de odihnă) ce se numeşte “Estou de férias” (Sunt de odihnă). Această zonă de odihnă reprezintă un complex de districţii pentru cei care vin în zile de sâmbătă şi duminică. Aici sunt şase camere de arendat pentru sâmbătă şi duminică, o terasă unde se consumă atât băutură cât şi mancare înconjurată de mese şi scaune din lemn vopsite în galben-verde aşezate pe nisipul bej în apropierea râului, un teren de nisip unde se joacă fotbal, un râu unde se scaldă toată lumea şi unde se pescuieste piranha, şi alţi peşti, adesea plutesc şi crocodili. Deobicei, aici vin oamenii din satele vecine. Distracţii tipic acestei zone fiind în alte cuvinte rom, muzică forró, fotbal, pescuit, scăldat în râu, şi multă veselie. Acest mod de a-şi petrece timpul liber fiind într-atât de simplist şi sărac totodată fără materiale şi condiţii pentru care ar beneficia oamenii, deoarece totul este simplu şi frumos de colorific încât oamenii sunt aceia care formează acestă distracţie şi nu materialul, aici oamenii nu se gândesc la problemele sale personale sau sociale în acea clipă, emanând o energie pozitivă doar simţindu-le prezenţa, doar fiind împreună, altceva nu contează.

Primul om pe care l-am cunoscut în regiunea Pindaré se numeşte Garote (garoto = băiat). A început să vorbească cu mine într-o portugheză tipic acelei zone, foarte dificil să o înţelegi pentru început din cauza dialectului. Am simţit într-o clipă sentimentul de prietenie momentane. Garote avea 92 de ani. Mi-a arătat actul de identitate care era o hârtie de un galben ruginiu ce abia se vedea scrisul informaţiilor personale. Numele adevărat a lui Garote nu-l ţin minte, dar lumea îi spunea Garote, pentrucă aşa era, veşnic tânăr. Era un om plin de viaţă de parcă era un adolescent căutător de aventuri. Vorbea cu toată lumea din jurul său şi tot timpul se râdea răspândind un sunet răsunător. Trăia într-o cocioabă acoperita cu nişte paie aproape de râu şi câşiga pentru trai din pescuit. Cocioaba reprezenta o intrare cu un acoperiş şi pereţi din stufe. Aici avea agăţat un hamac unde dormea, şi o masă de lemn foarte mică, pe ea erau ataşate o sticlă de apă, nişte farfurii, şi unelte pentru pescuit. Podeaua casei reprezenta pământul unde creştea iarbă pe alocuri. Cinci metri pe lângă casă trecea râul, la râu era parcată luntrea lui Garote. Acesta reprezenta casa lui Garote. Aproape toate casele din Pindaré aveau aceeaşi structură similară ca a lui Garote, sau poate şi o mare parte din alte regiuni ai Braziliei.

Acea zi spuneam, era o zi de sâmbătă, o zi ca şi duminică unde se dedică odihnei. O zi ca toate zilele unde soarele lumina călduros pe acel pământ portocaliu, unde am simţit plăcerea şi bucuria acelui moment unic, acelui idealism contemplabil în care eram cu adevărat satisfăcut."

21.4.07

Lucrari video din Brazilia la Bucuresti

ACCIDENTE

Selecţie de lucrări video din Brazilia

Curator: Wagner Morales

Artişti: Roberto Bellini, Angela Detanico & Rafael Lain, Cao Guimarães, Marcellvs L., Renata Lucas, Cinthia Marcelle, Wagner Malta Tavares, Wagner Morales, Amilcar Packer, Sara Ramo, Nuno Ramos.

24 aprilie – 10 iunie

Vernisaj: 24 aprilie, 19.00, la Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti

Roberto Bellini: through the glass, film still

Accidente propune o selectie de lucrari video braziliene realizate in ultimii sase ani. Pentru aceasta prezentare, am ales lucrari care impartasesc o preocupare pentru strategiile inregistrarii - pun accent pe ceea ce se intampla in fata camerei video si nu pe ceea ce ar putea avea loc in spatele ei (o naratiune, un procedeu formal, pixeli abstracti sau culori care se dizolva). In locul constructiei complicate pe care ar propune-o un realizator de film, artistii din Accidente opteaza pentru un angajament performativ fata de strategiile artei video. Acesta presupune ca artistul declanseaza un proces, instiga chiar desfasurarea care va fi filmata. Iar dimensiunea performativa permite accidentului sa se insereze in lucrare si instrumentalizeaza spontanul ori posibila ruptura.
Riscurile
si accidentele, erorile si imponderabilul, factori in mod normal eliminati in procesul de editare, sint in aceste lucrari elemente structurale si articuleaza un cadru in care accesul interpretativ devine posibil.” Wagner Morales

Îi multumesc lui Mihnea Mircan pentru informatiile furnizate.

Bossa Nova pe romaneste

Bogdan Plech, copil de tata brazilian si mama romanca, este un tanar muzician brazilian nascut in Aracaju si care traieste in Nordestul Braziliei. In anul 2004 el a inregistrat un CD cu cantece din Bossa Nova in limba romana.

Iata interviul pe care Bogdan ni l-a dat:

TPRB: Bogdan, conte-nos um pouco de suas raízes romenas e de como seus pais se conheceram.
BP:
Meus pais se conheceram na Romênia na década de 60. Meu pai era estudante no Conservatório de Música Ciprian Porumbescu a convite do governo romeno e minha mãe, estudante de Letras. Então eles se conheceram coincidentemente num clube de xadrez.

TPRB: Como a música entrou na sua vida? Em que momento você decidiu se tornar músico? Como se deu sua formação musical e quais têm sido suas atividades na área?
BP:
Não preciso redundar, pois meu pai e meu avô eram músicos! que o diferencial é que eles eram na música erudita. Minha formação acadêmica é em Ciências da Comunicação, mas minha paixão sempre foi a música. E o violão eu toco desde os 20 anos de idade.

TPRB: Como você o papel da música brasileira na difusão da nossa cultura? Quais os seus projetos pessoais nesse sentido?
BP: A
música brasileira, no meu ponto de vista, é a mais bonita do mundo, e isso porque ela é a fusão do ritmo mais sofisticado que existe, que é o samba, com as melodias mais lindas que foram feitas por compositores geniais da nossa MPB. Mas como gosto é algo pessoal e é algo que não se discute, eu enfatizo o anteriormente dito: " no meu ponto de vista". Não tenho um "Projeto Pessoal". tenho um "Prazer Pessoal" que é cantar. Eu sempre levei a vida na flauta... e "deixo a vida me levar" como na música do Zeca Pagodinho. Nunca me preocupei com o futuro. Curto o presente como se fosse meu último dia, pois o futuro a Deus pertence. O importante é viver o momento e ser feliz.

TPRB: Como é a sua ligação pessoal com a Romênia? Você visitou o país? Que semelhanças e/ou diferenças você entre o Brasil e a Romênia?
BP: Conheço a Romênia e
inclusive fiz a sexta série na Escola 49 em 1981-1982. Na época, eu tinha uns 12 anos de idade. Essa escola era perto do Estádio 23 August. Minha ligação com a Romênia é de consideração, pois é o país onde minha mãe nasceu. Além do mais, sou ortodoxo de batismo, então tem uma ligação religiosa também. As diferenças entre o Brasil e a Romênia são grandes, eu sou do Nordeste e o nordestino é gozador, sorridente, tira onda com todo mundo etc. O romeno não é muito diferente do grego ou do italiano, ele é europeu e tipicamente age como um europeu. Eles são mais sérios, levam a vida a sério. O que eu estranhei quando estive na Romênia foi a reserva das pessoas, como se fossem desconfiadas, demoram bastante para fazer amizade e as pessoas não têm tempo para ficar batendo papo na rua como aqui, a correria é grande. Quando eu falei para o meu tio romeno que aqui em Salvador você pára na rua e começa a bater papo com o indivíduo estranho e ele te convida para dormir na casa dele, para tomar uma cervejinha no domingo (que você é de casa), ele estranhou e achou que era mentira minha. Mas no fundo o romeno é bastante humano quando faz amizade com a gente. Ele faz parte daquela parte humana da Europa, que inclui os países do sul, onde o povo é mais moreno e simpático. Tem um calor humano que cativa.

TPRB: Fale-nos um pouco desse projeto de interpretar canções da bossa nova em romeno.
BP:
Esse projeto nasceu em 2001 numa conversa com o professor do Conservatório de Joinville, Jair Corrêa, onde eu falei da idéia e o professor achou muito legal. Então eu coloquei o projeto em prática em 2002. A gravação do CD durou dois anos pois trabalhei mais ou menos em média uns 3 a 4 meses em cada música. Geralmente eu ensaio bastante uma música antes de tocar, mas quando chego no estúdio é rápido, no máximo 10 minutos (2 ou 3 repetições). A maioria das músicas foram traduzidas por minha mãe, que fez as correções gramaticais. Foram umas 12 músicas e eu gravei 7; aquelas que combinaram melhor com o ritmo da fonética, pois tem músicas que não permitem a interpretação do fonema em cima do som de modo que ele acabe no compasso exato junto com a batida do violão. No fim deu tudo certo. No momento estou trabalhando no meu segundo CD que é em português e que ficará pronto esse ano, mas algumas músicas estão no meu site para vocês escutarem.

19.4.07

Artisti brazilieni la Galeria de Arta Digitala 115

Galeria 115, prima galerie de artă digitală din Bucuresti si din estul Europei, isi deschid usile, pe Strada Mihai Eminescu nr. 115, incepandu cu 19 aprilie, cu prima sa expozitia Art:PartTwo. Scopul Galeriei a fost să descopere talente din toată lumea şi să găseasca clasicii de mâine astăzi. Colecţia Art:PartTwo nu are o temă prestabilită şi nici o limitare in afară de calitatea lucrărilor alese. După prospectări extinse şi o selecţie atentă, sunt expuse lucrări create de 91 de artişti din 34 de ţări, inclusiv Brazilia. Art:PartTwo este o colecţie de lucrări create folosind diferite tehnici digitale, care acoperă o mare varietate de stiluri de creaţie. Misiunea Galeriei 115 estefacă posibilă descoperirea de către publicul larg a acestui nou tip de artă în forma sa finală, ca lucrare imprimată pe pânză.

Cei patru artisti brazilieni selectionati si respectivele lor lucrari sunt:

Celso Junior - "Flying"
Cristiano Siqueira - "Carnaval"
Marcos Beira - "La Fiesta"
Rubens Lopes Pires Junior - "Roberta"

Îi multumesc Anei Sandoiu pentru informatiile furnizate.

Compozitorul brazilian Harry Crowl si podul muzical Brazilia-Romania

HARRY CROWL, compozitor si muzicolog brazilian, s-a nascut in orasul Belo Horizonte, la 1958, de tata american si mama braziliana. Traieste in orasul Curitiba din 1994. si este casatorit cu Rosemari Enns Crowl (2003). Harry Crowl are un catalog cu peste 100 de opere din toate genuri, iar muzica sa este interpretata pe sali de concerte si difuzata prin radio in mai multe parti din Brazilia precum si in aproape toate continente. Operele sale pana acum au fost interpretate si inregistrate de mai multe grupuri si interpreti brazilieni si straini, cum ar fi Camerata Antíqua din Curitiba, Orchestra de Camera din Curitiba, Orchestra Simfonica din Paraná, Orchestra de Camera din Amazonas, Cvartet Moyzes (Slovacia), George Crumb Trio (Austria) Trio Fibonacci (Canada), Ensemble MD7 (Slovenia), Violoncelissimo (România), Duo Clarineta ao Piano (Brazilia/SUA). In calitate de compozitor, colaboreaza cu regizorii de film brazilieni Frederico Füllgraff si Fernando Severo. A primit premiul de cea mai buna muzica la Festivalul de Cinema din Curitiba (2003) pentru coloana sonora a filmului “Visionários”, al lui Fernando Severo. Este Profesor la Scoala de Muzica si Arte Frumoase din Paraná si Director Artistic al Orchestrei Filarmonice UFPR. Este Presedinte al Societatii Braziliene de Muzica Contemporana (SBMC – ISCM, Brazilian Section). Este producator-colaborator la Radio Paraná Educativa FM. A fost primul compozitor rezident latino-american la Visby Internationella Tonsättar Centrum (Centrul International pentru Compozitori din Visby), in Suedia, la invitatia acelei institutiei, in anul 2006. La sfarsitul anului trecut, Harry Crowl a fost la Bucuresti, la invitatia festivalului “Meridian”, organizat de sectia romana a Societatii Internationale de Muzica Contemporana, ocazie in care a ascultat prima executare a operei sale Sinfonia no. 3 para 8 Violoncelos (2006), dedicata violoncelistului Marin Cazacu si grupului sau " Violoncelissimo". Pentru 2007 sunt programati, la Bucuresti, prima executare a operei sale “De Fluminibus” (2006), pentru orchestra de coarde, de catre Orchestra de Camera Radio si, la Sofia, un concert cu opere sale si ale altor compozitori brazilieni contemporani.



Harry Crowl ne-a facut placerea de a vorbi un pic despre calatoria lui in România, in fata casei taranesti de la Jurilovca, la Muzeul Satului din Bucuresti:

TPRB: Harry, como se produziu sua primeira vinda à Romênia? E que expectativas a rodeavam?
HC: Durante o festival "Dias Mundiais da Música 2003", na Eslovênia, conheci os compositores Sorin Lerescu, Doina Rotaru e Mihaela Vosganian que representavam a seção romena da SIMC (sociedade internacional de música contemporânea). Houve uma empatia muito forte com eles. Voltei a encontrá-los nos "Dias Mundiais da Música", em 2004, na Suíça e em 2005, na Croácia. Nesse ínterim, eles me deram muitos Cds de música romena contemporânea, especialmente de suas obras. O que me chamou a atenção foi o fato de que a música deles não parecia se enquadrar muito claramente às correntes estabelecidas da música contemporânea ocidental. Fiz alguns programas de música romena aqui na Rádio Educativa do Paraná e também na Rádio MEC, no Rio de Janeiro. Algumas pessoas entraram em contato comigo querendo saber mais sobre aquela música que guardava um aspecto muito expressivo e até mesmo romântico, mas utilizava algumas técnicas das escolas francesa e polonesa dos anos 60 e 70. Isso me fez ficar muito curioso em relação à vida musical na Romênia. Sempre tive muito respeito pela vida musical dos países da Europa do leste. Além disso, o interesse pela Romênia sempre foi especial devido ao fato de ser um país latino com um influxo cultural muito diversificado e um espírito e língua muito próximos do Brasil. Em 2005, a Doina Rotaru me escreveu dizendo que tinha entrado em contato com o violoncelista Marin Cazacu e falado com ele sobre o meu projeto de escrever uma sinfonia para 8 violoncelos. Já no início de 2006, recebi um convite muito simpático do Sorin Lerescu para participar do festival “Meridian” organizado por ele. A expectativa era grande, pois já conhecera a alta qualidade dos grupos e orquestras romenas através de gravações.

TPRB: Que novidades a Romênia lhe proporcionou? Harry Crowl foi embora da mesma maneira que veio, ou voltou outro ao Brasil?
HC: Na verdade, não sabia o que ia encontrar. Sentia que havia muito desconhecimento sobre o país em muitas partes. Aqui no Brasil, não se sabe quase nada sobre a Romênia. A maioria das pessoas fica muito surpreendida ao descobrir que a Romênia é um país latino e com muitos pontos em comum com Brasil. O que mais me impressionou foi a diversidade cultural. Tinha alguma idéia disso, mas quando me deparei com a realidade, percebi que se tratava de um universo muito mais rico do que podia imaginar. Logo no primeiro dia, liguei a TV no quarto do hotel e assisti a um programa sobre a influência do folclore romeno na música de Bártok. O canal é falado em romeno e húngaro, com um sistema de legendas muito desenvolvido. Aquilo foi como se eu tivesse chegado em casa. Não que eu ouça essas línguas em casa, mas procuro cercar-me de música erudita por todos os lados sempre. Já que música como expressão artística ocupa um espaço quase nulo na nossa sociedade. Mas, voltando a Bucareste, fiquei muito impressionado com os museus, a Rádio România e seus corpos artísticos como as duas orquestras e dois coros.

TPRB: Que frutos concretos sua visita à Romênia desencadeou? Quais são as perspectivas de um estreitamento na relação entre o Brasil e a Romênia na área da música erudita?
HC:
Para mim, pessoalmente, abriu-se um campo muito promissor. Senti uma receptividade muito boa para a minha obra. Parece-me que a Romênia se sente um pouco isolada do resto mundo e tem uma vontade enorme de ver e se mostrar. Devo voltar este ano a Bucareste para assistir à estréia da minha obra “De Fluminibus” (2006), para orquestra de cordas, pela Orquestra de Câmara da Rádio Romena. Pretendo também estimular um intercâmbio entre instituições acadêmicas e culturais daqui do Paraná com a Romênia. No momento, estamos negociando uma parceria entre a Rádio Romena e a Paraná Educativa FM.

TPRB: Ao seu ver, qual é ou qual pode ser o papel da Romênia, como país e como cultura, no panorama ocidental?
HC:
Talvez, depois que superarem suas diferenças com as culturas das minorias étnicas, a Romênia possa vir a ser um grande exemplo de convivência entre culturas distintas. A herança e a solidez das instituições da época socialista servem de base para a construção de um futuro mais autocrítico que não acredito que vá permitir uma invasão neoliberalizante descontrolada. O país tem um grande potencial humano, cultural e econômico. Acho algo muito interessante o fato de ser uma cultura latina, com temperos eslavos e turcos e ainda seguir a igreja ortodoxa, e não a Católica Romana.

TPRB: Se eu lhe pedisse para sintetizar musicalmente o conjunto de sensações que a Romênia provocou no seu íntimo, como ele soaria?
HC: Venho pensando numa obra que contemple a minha experiência na Romênia. Algo que seja aparentemente reprimido, mas com muita vontade de vir à tona. Usaria talvez, como ponto de partida, uma melodia da liturgia ortodoxa bem mascarada entrecortada com ritmos irregulares até uma explosão sonora com uma grande diversidade de cores de timbres que caminharia para uma harmonia constante que uniria elementos diversos em direção a uma consonância bem colorida e tranqüila.