29.4.09

O românca in Amazônia

Reproduc mai jos un fragment din articolul "O românca prin jungla amazoniana", scris de Liana Oprea si publicat de Evenimentul Zilei in 27 februarie 2009. Articolul este primul unei serii de mai multe articole dedicate acestei calatorii.

Aceasta este povestea declarat subiectivă, voluntar necitadină, parţială şi neechilibrată a unei prime întâlniri cu America de Sud. O bucureşteancă şi-a oferit vacanţa la care visa de când era mică: două luni şi jumătate prin America de Sud.

Punctul central al excursiei a fost Amazonul, pe care l-a iubit din lecturi şi unde şi-a lăsat, la întoarcere, o parte din suflet. Printre experienţele cele mai interesante trăite acolo se numără ritualul Ayahuasca, în mijlocul tribului războinic Los Jibaros.

Copil fiind, mă visam explorator, descoperind specii şi locuri necunoscute, savurând aventura şi umplând filă după filă jurnalul expediţiei, asemeni eroilor lui Jules Verne. Intrând în anii maturităţii, mă visez copil. Şi reuşind, poate, să intru în contact cu copilul care începuse pe la 10 ani să scrie un roman despre Peru şi desenele Nazca, mi-am amintit dorinţa lui, nu cu mintea, ci prin decizia aparent nouă şi spontană de a pleca haihui prin America de Sud.

Şi am pornit, cu rucsacul în spate şi în buzunar cu un bilet de avion achiziţionat contra sumei de 1.240 de euro.

De-a lungul a două luni şi jumătate de vis mai adevărat decât orice realitate anterioară, aveam să descopăr că acela care a proiectat America de Sud şi în faţa căruia mă înclin adânc, a făcut-o consecvent aceluiaşi model: mai mare, mai exuberant, mai colorat, totul la scară titanică, cu tuşe hotărâte, pe dina fară şi pe dinăuntru.

Plantele "ornamentale" cresc precum bălăriile pe marginea drumului. Zâmbetele omniprezente nu sunt fabricate la repezeală, de circumstanţă. Pasiunile, aparent, nu cunosc conceptele de "mi-e ruşine", şi ideea de "mă(te) fac de c****" pare că nu a tulburat nicicând comunicarea firească, purtată îndeosebi după regulile simple ale atracţiei şi respingerii. Dansul, cântecul sunt expresii proprii, aproape în uitare de sine, ale bucuriei de a trăi, departe de „autoconştienţa” care ne învaţă de mici, prin unele părţi ale lumii, să ne cenzurăm gesturile şi să plecăm urechea la „ce zice lumea”. De altfel, lumea, în serile de samba, cumbia sau salsa, nu zice mai nimic, pentru că este ocupată exclusiv cu dansatul şi cântatul.

Cum America de Sud e uriaşă şi când o vezi din satelit, orice direcţie îţi stă la dispoziţie: dacă dorul de ducă îţi gâdilă tălpile şi vrei să vezi cât de mari şi de spectaculoase pot fi cerul, pădurile şi apele pe astă lume, poţi lua drumul Amazonului, din Belém (Brazilia), port colonial la gurile de vărsare ale fluviului care poartă prin cinci ţări cel mai mare debit de apă dulce din lume.

Să descrii Amazonul, cuvintele nu s-au inventat încă toate. Ochiul european, obişnuit cu măsurile mici şi exacte, nu poate decât să înregistreze ceea ce creierului îi vine greu să asambleze în semnificaţii, dată fiind meteahna lui de a se raporta fără încetare la experienţe cunoscute. Amazonul se priveşte cu sufletul. Şi sentimentul permanent care te însoteşte pe tine, călător pe meandrele lui, este cel al mirării continue. Acea mirare care semnalează prezenţa miraculosului.

În nesfârşirea apelor se oglindeşte nesfârşirea cerului, spaţiul posibilităţilor simultane; curcubeul agăţat într-un nor alb de vreme bună nu exclude perdeaua vineţie de ploaie torenţială din capătul celălalt, decupată impecabil de seninul pictat mai încolo cu nori în culori despre care nu ştiai că există. O zi însorită poate turna brusc o aversă de aur, culoare împrumutată de la soarele care nu se acoperă cu nori, cum se face corect atunci când plouă cu găleata. Noaptea, aştepţi zadarnic să auzi tunetul după fulger, norii care le-au zămislit sunt prea departe ca să-şi trimită vocea până la tine.

Celelalte interesante articole scrise de Liana Oprea despre calatoria ei prin Brazilia si alte tari din America de Sud pot fi citite in arhiva publicatiei Evenimentul Zilei.

28.4.09

Maurice Costin lança livro com sua biografia

Para comemorar os sessenta anos de sua chegada ao Brasil, o diretor do Departamento de Relações Internacionais e Comércio Exterior (Derex) da Fiesp/Ciesp, Maurice Costin, lançou, dia 13 de abril de 2009, sua biografia Uma vida, múltiplas trajetórias.

Especialista em comércio exterior, o romeno Maurice Costin autografou a obra em coquetel de lançamento com a presença de mais de 200 convidados na sede da Fiesp, na Avenida Paulista, em São Paulo (foto).

O livro, escrito por Márcia Camargos e Orlando Maretti e produzido pela editora Konsept design & projetos, conta a vida do empresário e os diferentes papéis que assumiu para vencer os obstáculos interpostos ao longo do seu caminho.

Leia aqui o relato pessoal de sua filha Claudia Costin sobre o evento.

Fonte: Fiesp

15.4.09

Revolução na Moldávia!

Para os que ainda não estão a par dos recentes acontecimentos na República Moldova, transcrevo abaixo artigo Opositores tomam Parlamento moldávio, publicado na edição de 08 de abril de 2009 do jornal O Estado de S. Paulo:

A capital da Moldávia, Chisinau, foi palco pelo segundo dia consecutivo de violentos confrontos entre policiais e opositores do governo comunista do presidente Vladimir Voronin. Denunciando fraude nas eleições legislativas de domingo, cerca de 10 mil manifestantes conseguiram ontem tomar parte do Parlamento, enquanto a polícia tentava dispersar a multidão com jatos d'água. Uma mulher morreu e pelo menos 34 manifestantes e 80 policiais ficaram feridos.

O presidente disse que a oposição "tenta dar um golpe de Estado" e pediu ajuda ao Ocidente para restabelecer a ordem no país. Forças de segurança moldávias perderam o controle sobre partes da capital.

Segundo a Comissão Eleitoral moldávia, o Partido Comunista - no poder desde 2001 - conquistou metade das cadeiras do Parlamento. Mas a oposição afirma que houve ingerência do governo na apuração das cédulas e solicita uma recontagem dos votos.

Ontem, foram invadidos e saqueados também a residência presidencial, o escritório da Comissão Eleitoral e outros prédios públicos. Imagens de TV mostravam policiais em retirada, protegendo-se com escudos de uma chuva de objetos lançados por manifestantes.

Atualmente com 4 milhões de habitantes, a Moldávia foi parte da Romênia até 1940, quando tropas soviéticas ocuparam a região. O país tornou-se independente em 1991, com a queda da União Soviética, mas a instabilidade política e econômica deu força novamente ao Partido Comunista, que retornou ao poder dez anos após o país conquistar sua autonomia.

Eleito, Voronin foi capaz de manter a estabilidade e promover o crescimento econômico, mas a rebelião separatista de 18 anos na província da Transnístria corroeu sua popularidade. Tropas russas tentam manter a ordem na região rebelde desde os tempos da ocupação soviética da Moldávia.

Nos protestos de ontem, manifestantes gritavam nas ruas de Chisinau "nós queremos a Europa", "somos romenos" e "abaixo o comunismo", segundo a agência de notícias russa Interfax. Grande parte da população defende a reintegração da Moldávia à Romênia e a entrada na União Européia.

Líderes da oposição condenaram a violência, mas reforçaram a exigência de que Voronin renuncie e abandone definitivamente o país.

Segundo a lei eleitoral, o presidente deve deixar o poder após a posse dos novos parlamentares. Mas o recém-eleito Legislativo, controlado pelo Partido Comunista, deverá nomear mais um membro da legenda para a chefia do governo.

O presidente russo, Dmitri Medvedev, que havia cumprimentado Voronin pela vitória de seu partido no domingo, pediu calma à população. EUA e União Européia também exigiram o fim dos confrontos. "Violência é inaceitável. Mas é igualmente importante respeitar o direito de se manifestar", disse Javier Solana, chefe da Política Externa da UE.

8.4.09

Science fiction in Brazilia

Bresil n’est pas un pays serieux: acest citat faimos în Brazilia a fost întotdeauna considerat ca aparţinînd fostului preşedinte francez Charles de Gaulle - ceea ce, în sine, este o reflexie a specificului nostru, a modului în care ne vedem. Pentru că de Gaulle nu a spus niciodată asta. Conform unei documentări exhaustive efectuate în anii ‘80 de jurnalistul brazilian Marcos de Vasconcellos, faimoasele cuvinte au fost rostite în compania lui de Gaulle, dar i-au fost adresate acestuia de către un diplomat brazilian aflat în vizită, ca o caracterizare a ţării sale.

Dar asta nu mai contează acum. Chiar dacă nu respectă întru totul adevărul, acest citat a devenit atît de cunoscut în Brazilia încît este aproape un substitut pentru deviza steagului naţional - ordine şi progres. Pentru că brazilienii nu se consideră un popor serios, fiecare tentativă de a realiza ceva care nu are ca finalitate umorul este întîmpinată - natural - cu rîs. Totuşi, asta nu înseamnă că mişcarea science-fiction braziliană trebuie să se simtă descurajată.

Nu trebuie decît să ne amintim de scriitorul austriac Stefan Zweig, care s-a stabilit în Brazilia în timpul ascensiunii lui Hitler şi apoi scris cartea Brazilia, o ţară a viitorului, lucru care ne-a făcut pe toţi să ne simţim fericiţi şi mîndri pentru că Stefan Zweig era deja cunoscut în rîndul nostru şi era entuziasmat de găsirea în ţara noastră a potenţialului care ar fi putut fi dezvoltat într-un mediu tolerant şi - cel mai important în vreme de război - pacifist (în cartea sa autobiografică Lumea de ieri exprimîndu-şi opinia că europenii sînt o cauză pierdută).

Ironia a făcut ca Zweig să nu mai fie în viaţă în timpul saltului evolutiv cunoscut de Brazilia în anii ‘50, simbolizat de construirea unui întreg oraş (Brasília, acum capitală) în mijlocul cîmpiei braziliene, opera preşedintelui de atunci Juscelino Kubitschek, un avangardist al cărui slogan era “cincizeci de ani în cinci”; anii ‘50 au fost şi martorii industrializării masive a producţiei de automobile şi a primelor exploatări petroliere. Din punct de vedere cultural, ei au marcat naşterea bossa novei.

Confruntaţi cu continua expansiune militară a Germaniei şi cu perspectivele funeste ce ameninţau viitorul Europei, Zweig şi nevasta lui s-au sinucis în 1942, în oraşul brazilian Petrópolis, pe atunci un mic dar cosmopolit oraş la mai puţin de 90 km de Rio de Janeiro, fapt care avea să marcheze, din punct de vedere intelectual, începutul declinului respectului de sine al Braziliei. Dacă tocmai cel care scrisese atît de entuziast despre viitorul Braziliei, probabil primul străin care a văzut in Brazilia mai mult decît fotbal şi Carnavalul din Rio, s-a sinucis la nici un an după, cum am putea avea încredere în el? Suicidul lui Zweig a reprezentat echivalentul cultural al înfrîngerii naţionalei de fotbal în finala Campionatului Mondial din 1950. A răsucit cuţitul în inima poporului brazilian (desigur, ştim că nu Brazilia a fost motivul suicidului, dar efectul acestuia asupra mentalităţii poporului nu poate fi ignorat).

Caveat lector: nu am intenţia ca pe parcursul acestui scurt articol să îmi asum munca sisifică de a oferi o analiză profundă a acestui gen literar, deoarece de la apariţia genului în urmă cu aproximativ optzeci de ani (de la inventarea termenului scientifiction de către Hugo Gernsback în 1926) acesta nu a făcut decît să evolueze. În 2000, cînd am anulat abonamentul la revista Locus, raportul anual al acesteia consemna publicarea a mai mult de 700 de volume SF/Fantasy/Horror pe piaţa anglofilă în fiecare an, adică mai mult de două cărţi pe zi.

Evident, gurile rele vor susţine (avînd dreptate) că majoritatea materialului este de calitate îndoielnică. Iar eu voi răspunde cu legea lui Sturgeon: “90% din orice e de rahat”. Repet, nu intenţionez a efectua o analiză calitativă. O chestiune a cărei dezbatere este mult mai pertinentă este dacă există science fiction legitim produs în Brazilia. Şi dacă există, de ce este aproape necunoscut chiar şi în interiorul ţării? Există mulţi promotori ai genului, dar majoritatea au scris într-o cheie apropiată mai mult fantasticului decît romanţelor ştiinţifice wellsiene, cum ar fi Gastão Cruls sau Coelho Netto. Şi Machado de Assis a scris cîteva nuvele în registrul fantastic, cum ar fi Uma visita de Alcibíades (Vizita lui Alcibiade), în care protagonistul, nativ al anului 1875 (om contemporan, ţinînd cont de faptul că povestea a fost scrisă la puţin timp după respectiva dată), este vizitat de politicianul atenian Alcibiade care apare pur şi simplu în biroul acestuia ca şi cum ar fi fost teleportat din secolul 5 î.e.n.. În 1994, antropologul Alba Zaluar a găsit un manuscris nepublicat al cărui autor era bunicul acesteia, Doutor Benignus; un roman ştiinţific al lui Augusto Emilio Zaluar, inspirat direct din operele lui Arthur Conan Doyle şi Jules Verne.

La momentul publicării acestor opere, ele au fost privite ca satirice (mai ales în cazul lui Machado, un cititor devotat al lui Sterne) sau ca un fel de poveşti cu bau-bau. Un science fiction care să opereze cu concepte ştiinţifice avea să fie aşteptat mult timp, prima revistă care să abordeze acest gen făcîndu-şi apariţia abia în anii ‘50, în perioada de dezvoltare explozivă a Braziliei, două nume fiind esenţiale pentru această realizare, Jeronimo Monteiro şi Gumercindo Rocha Dorea. Monteiro, jurnalist şi editor (primul editor brazilian al lui Donald Duck în 1950), a fondat în 1964 Sociedade Brasileira de Ficção Científica (Societatea Braziliană de Science Fiction) şi la începutul anilor ‘70 a publicat Magazine de Ficção Científica, versiunea braziliană a The Magazine of Fantasy & Science Fiction. A scris trei cărţi aflate acum la mare căutare în anticariate, Trei luni în secolul 81 în 1947, Oraşul pierdut în 1948 şi Evadare către nicăieri în 1961, dintre care prima va fi republicată în 2009. Monteiro a murit în 1970, dar ştafeta fusese de mult predată unui alt editor: Gumercindo Rocha Dorea, un baiano stabilit în São Paulo, care a publicat pentru prima oară la editura lui, GRD, autori în genul lui Rubem Fonseca, primul roman al acestuia, Cazul Morel, apărînd în 1973. Gumercindo a publicat zeci de cărţi ale căror teme au variat de la politică la ficţiune, avantajînd însă genul lui preferat, science fiction-ul.

În anii ‘80, odată cu apariţia unei noi generaţii ce începuse să publice în fanzine, el s-a oferit să publice materialul proaspăt al acestor autori necunoscuţi. Astfel au fost publicate noi nume, Santos Fernandez, Roberto Schima şi Cid Fernandez printre alţii. Din păcate, majoritatea au dispărut de pe piaţă după publicarea unui singur roman. A fost creat termenul “al doilea val” pentru a desemna această nouă generaţie, succesoare a “primului val” condus de Jeronimo Monteiro şi Gumercindo Rocha Dorea. În anii ‘80 şi în prima jumătate a anilor ‘90 fanzinele dominau mişcarea SF din Brazilia, fiind publicate majoritar în Rio de Janeiro şi São Paulo. Cele mai faimoase erau Somnium (publicaţia oficială a Clube de Leitores de Ficção Científica - Science Fiction Reader’s Club - asociaţie creată în 1985 de Roberto Nascimento pentru a uni fanii genului), Megalon (creat de Marcello Simão Branco), Hiperespaço (creat de Cesar Silva şi Renato Rosatti) şi Scarium, editat de Marco Bourguignon. Dintre acestea, Scarium a făcut tranziţia către web fără a întrerupe şi publicarea pe hîrtie. Atît Megalon cît şi Hiperespaço au decis întreruperea activităţii fără a explora varianta virtuală, iar Somnium, după cîţiva ani de întrerupere, va reîncepe activitatea în format digital.

Începutul noului mileniu a marcat înflorirea activităţii bazate pe web. Lucrurile au demarat foarte încet, dar, în 2004, odată cu apariţia lui Orkut şi a uneltelor sale menite să faciliteze crearea de comunităţi online, oameni din toată Brazilia au început să discute. Din păcate, limba şi atitudinea comunităţii nu au permis vorbitorilor de engleză să participe la discuţii, astfel amînînd un dialog mult mai prolific cu cîţiva ani. Dar chiar şi înainte de Orkut, observăm existenţa unui proiect multimedia pe temă SF bine organizat în Brazilia: site-ul Intempol. Intempol este un univers deschis creat de designerul grafic şi scriitorul Octavio Aragão, în 1998, în jurul unei agenţii corupte de aplicare a legii cu acces la călătoria în timp, pentru o poveste scrisă pentru antologia Outras Copas, Outros Mundos (Alte cupe, alte lumi), publicată de editura independentă Ano-Luz, creată de mai mulţi scriitori de SF, cum ar fi Carlos Orsi, Gerson Lodi-Ribeiro şi Octavio Aragão. Acesta din urmă, impulsionat de cîţiva prieteni (printre care şi eu), a decis să-şi deschidă universul după modelul software-ului open source, oricine putînd participa la dezvoltarea acestuia prin scrierea de noi poveşti. Acest proiect încă trăieşte şi în ziua de azi, ajungînd de la prima antologie ce conţinea unsprezece texte, publicată în 2000, ca azi să cuprindă multe alte poveşti, interviuri cu autori brazilieni şi străini, un joc RPG (scris de Aragão şi de mine), un roman grafic ce a fost nominalizat la premiul HQMix, un fel de Oscar al comic-urilor braziliene, şi alte planuri de viitor: încă un roman grafic este în producţie şi există intenţii de a scoate încă o antologie.

În ceea ce priveşte site-ul, o problemă hardware a făcut ca întregul conţinut să fie pierdut, şi Intempol a dispărut din eter. Din fericire, majoritatea materialului a fost salvat, şi site-ul va fi refăcut, pentru moment putîndu-se vedea detalii la adresa http://intemblog.blogspot.com

Dar povestea SF-ului brazilian este departe de a se fi terminat; mulţumită comunităţilor web menţionate anterior, autori noi, care nu ştiuseră de existenţa unei mişcări de gen, s-au ridicat şi au creat o nişă în rîndul consumatorilor de literatură şi a dezbaterii critice. Noul val, Flavio Medeiros, Tibor Moricz, Clinton Davisson, Ivan Hegenberg, Christie Lasaitis şi Ana Cristina Rodrigues, este format din scriitori ce nu au publicat niciodată pe hîrtie înainte de scoaterea primului roman. Aceştia, împreună cu scriitorii din al doilea val contribuie la lărgirea universului SF din Brazilia.

În ziua de azi, etichetele din trecut nu mai stau lipite la fel de bine, ţinînd cont de faptul că vîrstele componenţilor celui de-al treilea val fac parte din intervalul 20-60 de ani şi că aceştia sînt de orientări sexuale eterogene (fiind trataţi cu egalitate, lucru care nu s-a mai întîmplat în trecut). Toate acestea sînt veşti bune. Chiar dacă SF-ul nu vorbeşte întotdeauna despre viitor, brazilienii care scriu science fiction sînt din ce în ce mai dispuşi să uite un trecut arid şi să se axeze asupra unui viitor plin de speranţă. Şi nu asupra unui viitor utopic, ci a unuia posibil, care poate deveni realitate în urma unui efort comun.

Visul colectiv începe să prindă formă. Pregătiţi-vă, cel ce doarme se va trezi. Şi literatura science fiction braziliană se va schimba pentru totdeauna.

Articol scris de Fabio Fernandes si publicat in limba româna de Nautilus nr. 15 in aprilie 2009. Multumiri lui Cristi Ion.

1.4.09

Teodor Oniga

Profesorul Teodor Oniga s-a nascut la 2 februarie 1917, in comuna Iapa, Maramures, si s-a stabilit in Brazilia in 1951. Din prima casatorie cu Eva Oniga, are un baiat, Miguel Oniga (n. 1953), care este actor, scriitor si regizor de teatru. In 1973 s-a casatorit cu Evantia Economu Oniga, vaduva comandorului Ion Economu, erou al Marinei Regale Române. Doamna Evantia Oniga a decedat la Rio de Janeiro in 1998, lasând averea ei, prin testament, Guvernului României pentru ajutorarea copiilor orfani.

Dupa absolvirea Liceului "Dragos Voda" din Sighetul Marmatiei, Teodor Oniga urmeaza Scoala Politehnica din Bucuresti si isi desavârseste studiile la Scoala Superioara de Aeronautica din Paris.

Activitate profesionala:
1942-1946: Profesor asistent la Politehnica Bucuresti; 1947-1951: Refugiat in Franta, a lucrat la firmele "Lecq" si "Matemine"; 1952-1986: Cercetator la Institutul National de Tehnologie al Braziliei unde a construit un tunel aerodinamic, a introdus cibernetica, automatismele si cercetarea operationala. A infiintat si condus dimp de 15 ani Centrul de Studii de Mecanica Aplicata, punând bazele Centrului de Evaluare Tehnologica. A acordat consultanta si a realizat proiecte industriale pentru firmele "Consultec", "Serva Ribeiro", "Compania de Estado São João del Rei" s.a. 1977-1996: Analist si profesor la Universitatea Catolica din Rio de Janeiro, la Universitatea din São Paulo, la Scoala de Razboi Naval, la Centrul de Analiza al Sistemelor Navale; 1960-1972: Consilier la Ministerul Relatiilor Externe al Braziliei.

Sursa: Cetatea Literara, nr. 1(12) 2003