Science fiction in Brazilia

Bresil n’est pas un pays serieux: acest citat faimos în Brazilia a fost întotdeauna considerat ca aparţinînd fostului preşedinte francez Charles de Gaulle - ceea ce, în sine, este o reflexie a specificului nostru, a modului în care ne vedem. Pentru că de Gaulle nu a spus niciodată asta. Conform unei documentări exhaustive efectuate în anii ‘80 de jurnalistul brazilian Marcos de Vasconcellos, faimoasele cuvinte au fost rostite în compania lui de Gaulle, dar i-au fost adresate acestuia de către un diplomat brazilian aflat în vizită, ca o caracterizare a ţării sale.

Dar asta nu mai contează acum. Chiar dacă nu respectă întru totul adevărul, acest citat a devenit atît de cunoscut în Brazilia încît este aproape un substitut pentru deviza steagului naţional - ordine şi progres. Pentru că brazilienii nu se consideră un popor serios, fiecare tentativă de a realiza ceva care nu are ca finalitate umorul este întîmpinată - natural - cu rîs. Totuşi, asta nu înseamnă că mişcarea science-fiction braziliană trebuie să se simtă descurajată.

Nu trebuie decît să ne amintim de scriitorul austriac Stefan Zweig, care s-a stabilit în Brazilia în timpul ascensiunii lui Hitler şi apoi scris cartea Brazilia, o ţară a viitorului, lucru care ne-a făcut pe toţi să ne simţim fericiţi şi mîndri pentru că Stefan Zweig era deja cunoscut în rîndul nostru şi era entuziasmat de găsirea în ţara noastră a potenţialului care ar fi putut fi dezvoltat într-un mediu tolerant şi - cel mai important în vreme de război - pacifist (în cartea sa autobiografică Lumea de ieri exprimîndu-şi opinia că europenii sînt o cauză pierdută).

Ironia a făcut ca Zweig să nu mai fie în viaţă în timpul saltului evolutiv cunoscut de Brazilia în anii ‘50, simbolizat de construirea unui întreg oraş (Brasília, acum capitală) în mijlocul cîmpiei braziliene, opera preşedintelui de atunci Juscelino Kubitschek, un avangardist al cărui slogan era “cincizeci de ani în cinci”; anii ‘50 au fost şi martorii industrializării masive a producţiei de automobile şi a primelor exploatări petroliere. Din punct de vedere cultural, ei au marcat naşterea bossa novei.

Confruntaţi cu continua expansiune militară a Germaniei şi cu perspectivele funeste ce ameninţau viitorul Europei, Zweig şi nevasta lui s-au sinucis în 1942, în oraşul brazilian Petrópolis, pe atunci un mic dar cosmopolit oraş la mai puţin de 90 km de Rio de Janeiro, fapt care avea să marcheze, din punct de vedere intelectual, începutul declinului respectului de sine al Braziliei. Dacă tocmai cel care scrisese atît de entuziast despre viitorul Braziliei, probabil primul străin care a văzut in Brazilia mai mult decît fotbal şi Carnavalul din Rio, s-a sinucis la nici un an după, cum am putea avea încredere în el? Suicidul lui Zweig a reprezentat echivalentul cultural al înfrîngerii naţionalei de fotbal în finala Campionatului Mondial din 1950. A răsucit cuţitul în inima poporului brazilian (desigur, ştim că nu Brazilia a fost motivul suicidului, dar efectul acestuia asupra mentalităţii poporului nu poate fi ignorat).

Caveat lector: nu am intenţia ca pe parcursul acestui scurt articol să îmi asum munca sisifică de a oferi o analiză profundă a acestui gen literar, deoarece de la apariţia genului în urmă cu aproximativ optzeci de ani (de la inventarea termenului scientifiction de către Hugo Gernsback în 1926) acesta nu a făcut decît să evolueze. În 2000, cînd am anulat abonamentul la revista Locus, raportul anual al acesteia consemna publicarea a mai mult de 700 de volume SF/Fantasy/Horror pe piaţa anglofilă în fiecare an, adică mai mult de două cărţi pe zi.

Evident, gurile rele vor susţine (avînd dreptate) că majoritatea materialului este de calitate îndoielnică. Iar eu voi răspunde cu legea lui Sturgeon: “90% din orice e de rahat”. Repet, nu intenţionez a efectua o analiză calitativă. O chestiune a cărei dezbatere este mult mai pertinentă este dacă există science fiction legitim produs în Brazilia. Şi dacă există, de ce este aproape necunoscut chiar şi în interiorul ţării? Există mulţi promotori ai genului, dar majoritatea au scris într-o cheie apropiată mai mult fantasticului decît romanţelor ştiinţifice wellsiene, cum ar fi Gastão Cruls sau Coelho Netto. Şi Machado de Assis a scris cîteva nuvele în registrul fantastic, cum ar fi Uma visita de Alcibíades (Vizita lui Alcibiade), în care protagonistul, nativ al anului 1875 (om contemporan, ţinînd cont de faptul că povestea a fost scrisă la puţin timp după respectiva dată), este vizitat de politicianul atenian Alcibiade care apare pur şi simplu în biroul acestuia ca şi cum ar fi fost teleportat din secolul 5 î.e.n.. În 1994, antropologul Alba Zaluar a găsit un manuscris nepublicat al cărui autor era bunicul acesteia, Doutor Benignus; un roman ştiinţific al lui Augusto Emilio Zaluar, inspirat direct din operele lui Arthur Conan Doyle şi Jules Verne.

La momentul publicării acestor opere, ele au fost privite ca satirice (mai ales în cazul lui Machado, un cititor devotat al lui Sterne) sau ca un fel de poveşti cu bau-bau. Un science fiction care să opereze cu concepte ştiinţifice avea să fie aşteptat mult timp, prima revistă care să abordeze acest gen făcîndu-şi apariţia abia în anii ‘50, în perioada de dezvoltare explozivă a Braziliei, două nume fiind esenţiale pentru această realizare, Jeronimo Monteiro şi Gumercindo Rocha Dorea. Monteiro, jurnalist şi editor (primul editor brazilian al lui Donald Duck în 1950), a fondat în 1964 Sociedade Brasileira de Ficção Científica (Societatea Braziliană de Science Fiction) şi la începutul anilor ‘70 a publicat Magazine de Ficção Científica, versiunea braziliană a The Magazine of Fantasy & Science Fiction. A scris trei cărţi aflate acum la mare căutare în anticariate, Trei luni în secolul 81 în 1947, Oraşul pierdut în 1948 şi Evadare către nicăieri în 1961, dintre care prima va fi republicată în 2009. Monteiro a murit în 1970, dar ştafeta fusese de mult predată unui alt editor: Gumercindo Rocha Dorea, un baiano stabilit în São Paulo, care a publicat pentru prima oară la editura lui, GRD, autori în genul lui Rubem Fonseca, primul roman al acestuia, Cazul Morel, apărînd în 1973. Gumercindo a publicat zeci de cărţi ale căror teme au variat de la politică la ficţiune, avantajînd însă genul lui preferat, science fiction-ul.

În anii ‘80, odată cu apariţia unei noi generaţii ce începuse să publice în fanzine, el s-a oferit să publice materialul proaspăt al acestor autori necunoscuţi. Astfel au fost publicate noi nume, Santos Fernandez, Roberto Schima şi Cid Fernandez printre alţii. Din păcate, majoritatea au dispărut de pe piaţă după publicarea unui singur roman. A fost creat termenul “al doilea val” pentru a desemna această nouă generaţie, succesoare a “primului val” condus de Jeronimo Monteiro şi Gumercindo Rocha Dorea. În anii ‘80 şi în prima jumătate a anilor ‘90 fanzinele dominau mişcarea SF din Brazilia, fiind publicate majoritar în Rio de Janeiro şi São Paulo. Cele mai faimoase erau Somnium (publicaţia oficială a Clube de Leitores de Ficção Científica - Science Fiction Reader’s Club - asociaţie creată în 1985 de Roberto Nascimento pentru a uni fanii genului), Megalon (creat de Marcello Simão Branco), Hiperespaço (creat de Cesar Silva şi Renato Rosatti) şi Scarium, editat de Marco Bourguignon. Dintre acestea, Scarium a făcut tranziţia către web fără a întrerupe şi publicarea pe hîrtie. Atît Megalon cît şi Hiperespaço au decis întreruperea activităţii fără a explora varianta virtuală, iar Somnium, după cîţiva ani de întrerupere, va reîncepe activitatea în format digital.

Începutul noului mileniu a marcat înflorirea activităţii bazate pe web. Lucrurile au demarat foarte încet, dar, în 2004, odată cu apariţia lui Orkut şi a uneltelor sale menite să faciliteze crearea de comunităţi online, oameni din toată Brazilia au început să discute. Din păcate, limba şi atitudinea comunităţii nu au permis vorbitorilor de engleză să participe la discuţii, astfel amînînd un dialog mult mai prolific cu cîţiva ani. Dar chiar şi înainte de Orkut, observăm existenţa unui proiect multimedia pe temă SF bine organizat în Brazilia: site-ul Intempol. Intempol este un univers deschis creat de designerul grafic şi scriitorul Octavio Aragão, în 1998, în jurul unei agenţii corupte de aplicare a legii cu acces la călătoria în timp, pentru o poveste scrisă pentru antologia Outras Copas, Outros Mundos (Alte cupe, alte lumi), publicată de editura independentă Ano-Luz, creată de mai mulţi scriitori de SF, cum ar fi Carlos Orsi, Gerson Lodi-Ribeiro şi Octavio Aragão. Acesta din urmă, impulsionat de cîţiva prieteni (printre care şi eu), a decis să-şi deschidă universul după modelul software-ului open source, oricine putînd participa la dezvoltarea acestuia prin scrierea de noi poveşti. Acest proiect încă trăieşte şi în ziua de azi, ajungînd de la prima antologie ce conţinea unsprezece texte, publicată în 2000, ca azi să cuprindă multe alte poveşti, interviuri cu autori brazilieni şi străini, un joc RPG (scris de Aragão şi de mine), un roman grafic ce a fost nominalizat la premiul HQMix, un fel de Oscar al comic-urilor braziliene, şi alte planuri de viitor: încă un roman grafic este în producţie şi există intenţii de a scoate încă o antologie.

În ceea ce priveşte site-ul, o problemă hardware a făcut ca întregul conţinut să fie pierdut, şi Intempol a dispărut din eter. Din fericire, majoritatea materialului a fost salvat, şi site-ul va fi refăcut, pentru moment putîndu-se vedea detalii la adresa http://intemblog.blogspot.com

Dar povestea SF-ului brazilian este departe de a se fi terminat; mulţumită comunităţilor web menţionate anterior, autori noi, care nu ştiuseră de existenţa unei mişcări de gen, s-au ridicat şi au creat o nişă în rîndul consumatorilor de literatură şi a dezbaterii critice. Noul val, Flavio Medeiros, Tibor Moricz, Clinton Davisson, Ivan Hegenberg, Christie Lasaitis şi Ana Cristina Rodrigues, este format din scriitori ce nu au publicat niciodată pe hîrtie înainte de scoaterea primului roman. Aceştia, împreună cu scriitorii din al doilea val contribuie la lărgirea universului SF din Brazilia.

În ziua de azi, etichetele din trecut nu mai stau lipite la fel de bine, ţinînd cont de faptul că vîrstele componenţilor celui de-al treilea val fac parte din intervalul 20-60 de ani şi că aceştia sînt de orientări sexuale eterogene (fiind trataţi cu egalitate, lucru care nu s-a mai întîmplat în trecut). Toate acestea sînt veşti bune. Chiar dacă SF-ul nu vorbeşte întotdeauna despre viitor, brazilienii care scriu science fiction sînt din ce în ce mai dispuşi să uite un trecut arid şi să se axeze asupra unui viitor plin de speranţă. Şi nu asupra unui viitor utopic, ci a unuia posibil, care poate deveni realitate în urma unui efort comun.

Visul colectiv începe să prindă formă. Pregătiţi-vă, cel ce doarme se va trezi. Şi literatura science fiction braziliană se va schimba pentru totdeauna.

Articol scris de Fabio Fernandes si publicat in limba româna de Nautilus nr. 15 in aprilie 2009. Multumiri lui Cristi Ion.