20.2.08

Nostalgie in culori de Rio (1)

Reproduc mai jos prima parte a articolului Nostalgie in culori de Rio - Conversatie cu Jean Boghici -, realizat in aprilie 2006, la Rio de Janeiro, de Adrian Irvin Rozei:

De nenumărate ori, în ultimii ani, am avut ocazia să întâlnesc, în diferite colţuri ale planetei, români care au realizat traiectorii excepţionale în lumea artei sau a ştiinţei. Însă rareori mi-a fost dat să întâlnesc un personaj atât de fascinant ca Jean Boghici. Nu numai datorită aventurilor picareşti pe care le-a trăit, înainte de a se afirma ca unul dintre cei mai mari specialişti ai artei plastice contemporane braziliene, dar şi datorită caracterului său care degajă un uimitor echilibru pe când îţi povesteşte anecdote şi evenimente trăite, care ar putea face obiectul unui roman de aventuri ce depăşeşte imaginaţia unui autor de romane poliţiste.

Poate că de aceea, în ciuda celor mai bine de zece ore petrecute împreună şi pe care doream să le consacru unui interviu tradiţional, rezultatul este mai degrabă un caleidoscop de amintiri, comentarii artistice, sau aprecieri privind tot atâta lumea exilului românesc din ultimii cincizeci de ani, cât şi legăturile lui Jean Boghici cu artiştii aceleiaşi perioade.

Însă pentru a înţelege lumea lui Jean Boghici trebuie să cunoşti traiectoria care l-a purtat la poziţia lui de astăzi.

Născut în oraşul basarabean Ismail în 1928, într’o familie în care tatăl fiind român şi mama de origine rusă, Jean Boghici a crescut bilingv încă din copilărie. În 1940, în urma cedării Basarabiei, familia Boghici se mută la Brăila, unde Jean învaţă la Liceul “Nicolae Bălcescu”.

Deja în această perioadă, la sfârşitul războiului, Jean Boghici intră în conflict cu autorităţile germane pentru că, împreună cu alţi colegi de aceeaşi vârstă, recuperaseră instalaţia radio a unui bombardier german eşuat în regiune de care se serveau pentru a asculta emisiunile Aliaţilor.

Ca urmare, confirmând interesul ce-l purta instalaţiilor electrice, Jean Boghici studiază ingineria electronică în cadrul Şcolii Politehnice dela Timişoara.

Cum în această perioadă se zvonea că cei născuţi în Basarabia vor fi trimişi cu forţa în Uniunea Sovietică, Jean Boghici decide să fugă în Occident. Aflat la sute de kilometri de familia rămasă la Brăila, Jean Boghici îşi caută o posibilitate de a părăsi ţara, cu ajutorul prietenilor sau cunoştinţelor. Suntem în 1946 şi eroul nostru, care nu avea nici 20 ani, auzise discursurile lui Churchill, care anunţa căderea “Cortinei de fier”. Împreună cu câţiva prieteni evrei, profitând de laxismul autorităţilor sovietice care sperau că imigraţia masivă în Palestina va crea probleme puterii britanice, Jean Boghici reuşeşte să traverseze în mod ilegal frontiera româno-ungară. Nu fără a trăi însă situaţii fioroase când au întâlnit în drum o căruţă care transporta cadavrele unui grup de români, împuşcaţi de grăniceri pe când încercau să treacă în mod fraudulos graniţa. Jean Boghici trebuia să conducă peste graniţă un copil căruia i se dăduse un somnifer pentru a nu face zgomot în timpul acestei traversări periculoase. Bine înţeles că, din cauza frigului, copilul s-a trezit şi a început să urle drept în momentul critic. Din fericire, descoperiţi de un grup de soldaţi sovietici evrei, fugarii au fost duşi la sinagoga din Debreţin şi eliberaţi acolo. (Va continua.)

Sursa: AlterMedia România

Un comentariu:

sul sereno spunea...

Formidável!
Ana