A doua parte a articolului Regina filmului mut a fost romanca: Aurora Fulgida, cea scaparatoare ca fulgerul, semnat de Horia Turcanu si publicat pe nr. 745/2006 din revista Formula AS, este mai jos reprodus:
Suntem in 1896, in Bucurestiul acela magic, dinaintea inceputului de secol 20, cand inca nu fusesera marile razboaie, cand lumea era inca senina, cand femeile purtau inca rochii lungi si impodobite cu pietre scumpe, cu blanuri exotice si cu pene, cand barbatii purtau haine alb-negre, meloane si ghetre si fulare de matase, cand chestiunile de onoare se rezolvau cu dueluri ce faceau apoi ocolul lumii mondene. Era o lume romantica si avantata, artistii si scriitorii se intalneau la Capsa sau la Cafe de la Paix si discutau despre arta si despre ultimele descoperiri ale stiintei. Cei mai mari artisti ai Europei veneau direct de la Paris pentru a canta la Teatrul National, asa cum s-a intamplat cu Adelina Patti, soprana care a zdrobit inimile fantilor de pe malurile Dambovitei. Teatrele si gradinile de vara erau pline, la Otetelesanu si la Union, trupele de teatru si de dans faceau cate trei spectacole pe zi. Lumea buna a Bucurestilor traia intens si stralucitor. Ei bine, imaginati-va acum o tanara fata de familie buna, pe numele ei Aurelia Cocaneanu, privind cu ochii mari la toate acestea, iesind insotita de parinti la evenimentele mondene ale Bucurestilor, purtand primele ei rochii de domnisoara bogata si primele ei bijuterii, atragand primele priviri barbatesti in lojele teatrelor, iluminate cu lampioane colorate. E o lume fascinanta, fosforescenta, stralucitoare, artistii de pe scene sunt uneori straini, veniti dintr-o lume necunoscuta, Roma, Paris, Londra, nume care te fac sa visezi. Numai ca e o lume interzisa. Pentru o fata de familie buna, a fi actrita sau, si mai rau, dansatoare este ceva de neimaginat, echivalent cu a fi o femeie usoara, o curtezana, o... Si totusi, Aurelia nu-si poate dezlipi privirile de la toate acestea, i se pare ca acolo este adevarata lume, adevarata viata, printre luminile scenei, printre costume, simte ca apartine acelei lumi, intr-un fel pe care nu-l poate ignora, simte ca doar acolo poate respira in voie. O ispiteste lumea cea mare, cea romantica, lumea fara granite a teatrului. Totul pare un vis imposibil. Apoi, intr-o buna zi a acestui an 1896, apare, in Micul Paris, primul film. Poate ca atunci, in fata acestei magii, si-a hotarat tanara Aurelia destinul.
"Intr-o buna zi, a luat marea hotarare", spune Medvedov, cu ochii infipti undeva, deasupra mea, printre teancurile de carti ce se ridica pana in tavan, ca si cum ar citi povestea printre cercurile de fum albastrui. "A aflat ca in trupa de teatru pe care tocmai o vazuse erau niste locuri libere de dansatoare. Era o trupa marunta, ambulanta, care dadea spectacole oriunde, poate ca era o trupa de mana a doua, numai ca ea a jucat totul pe o carte. Doi ani de zile a fost figuranta. Visul incepuse prost. Ar fi putut sa renunte, cand a descoperit ca scena era stralucitoare doar atunci cand o privesti din afara, dar n-a facut-o. Ar fi putut, poate, sa se intoarca acasa, la confortul si la protectia familiei, dar in loc de asta, cu putinii bani pe care i-a strans, a plecat in Italia." (Va continua.)
Sursa: Formula AS
Suntem in 1896, in Bucurestiul acela magic, dinaintea inceputului de secol 20, cand inca nu fusesera marile razboaie, cand lumea era inca senina, cand femeile purtau inca rochii lungi si impodobite cu pietre scumpe, cu blanuri exotice si cu pene, cand barbatii purtau haine alb-negre, meloane si ghetre si fulare de matase, cand chestiunile de onoare se rezolvau cu dueluri ce faceau apoi ocolul lumii mondene. Era o lume romantica si avantata, artistii si scriitorii se intalneau la Capsa sau la Cafe de la Paix si discutau despre arta si despre ultimele descoperiri ale stiintei. Cei mai mari artisti ai Europei veneau direct de la Paris pentru a canta la Teatrul National, asa cum s-a intamplat cu Adelina Patti, soprana care a zdrobit inimile fantilor de pe malurile Dambovitei. Teatrele si gradinile de vara erau pline, la Otetelesanu si la Union, trupele de teatru si de dans faceau cate trei spectacole pe zi. Lumea buna a Bucurestilor traia intens si stralucitor. Ei bine, imaginati-va acum o tanara fata de familie buna, pe numele ei Aurelia Cocaneanu, privind cu ochii mari la toate acestea, iesind insotita de parinti la evenimentele mondene ale Bucurestilor, purtand primele ei rochii de domnisoara bogata si primele ei bijuterii, atragand primele priviri barbatesti in lojele teatrelor, iluminate cu lampioane colorate. E o lume fascinanta, fosforescenta, stralucitoare, artistii de pe scene sunt uneori straini, veniti dintr-o lume necunoscuta, Roma, Paris, Londra, nume care te fac sa visezi. Numai ca e o lume interzisa. Pentru o fata de familie buna, a fi actrita sau, si mai rau, dansatoare este ceva de neimaginat, echivalent cu a fi o femeie usoara, o curtezana, o... Si totusi, Aurelia nu-si poate dezlipi privirile de la toate acestea, i se pare ca acolo este adevarata lume, adevarata viata, printre luminile scenei, printre costume, simte ca apartine acelei lumi, intr-un fel pe care nu-l poate ignora, simte ca doar acolo poate respira in voie. O ispiteste lumea cea mare, cea romantica, lumea fara granite a teatrului. Totul pare un vis imposibil. Apoi, intr-o buna zi a acestui an 1896, apare, in Micul Paris, primul film. Poate ca atunci, in fata acestei magii, si-a hotarat tanara Aurelia destinul.
"Intr-o buna zi, a luat marea hotarare", spune Medvedov, cu ochii infipti undeva, deasupra mea, printre teancurile de carti ce se ridica pana in tavan, ca si cum ar citi povestea printre cercurile de fum albastrui. "A aflat ca in trupa de teatru pe care tocmai o vazuse erau niste locuri libere de dansatoare. Era o trupa marunta, ambulanta, care dadea spectacole oriunde, poate ca era o trupa de mana a doua, numai ca ea a jucat totul pe o carte. Doi ani de zile a fost figuranta. Visul incepuse prost. Ar fi putut sa renunte, cand a descoperit ca scena era stralucitoare doar atunci cand o privesti din afara, dar n-a facut-o. Ar fi putut, poate, sa se intoarca acasa, la confortul si la protectia familiei, dar in loc de asta, cu putinii bani pe care i-a strans, a plecat in Italia." (Va continua.)
Sursa: Formula AS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu