Nostalgie in culori de Rio (2)

Reproduc mai jos a doua parte a articolului Nostalgie in culori de Rio - Conversatie cu Jean Boghici -, realizat in aprilie 2006, la Rio de Janeiro, de Adrian Irvin Rozei:

Căutând să fugă înspre vest, Jean Boghici şi prietenii lui s’au urcat în gara Debreţin într’un tren care pleca înspre Austria. Li se spusese că la frontieră nu prea era mult control! Şi deodată, iată că apare în tren o patrulă sovieto-ungară! Speriaţi şi aşteptând un moment propice pentru a sări din tren, fugarii treceau din wagon în wagon, până au ajuns la coada trenului. Acolo se afla un pilot francez, din escadra Normandie-Niemen, care după ce luptase pe frontul sovieto-german, se întorcea cu avionul lui în Franţa. “Monsieur, on est des étudiants. On va faire nos études en France. On est coincés! Que faut-il faire?”, au întrebat în franceza lor şcolară fugarii noştri. Şi pilotul francez i-a stropit cu D.D.T. şi i-a culcat în carlinga avionului. Iar când patrula a apărut, i-a explicat că însoţea nişte cetăţeni bolnavi de tifos exantematic şi soldaţii, de frică să nu se molipsească, i-au lăsat să treacă frontiera…

Înainte de prima staţie în Austria, au sărit cu toţii din mersul trenului şi s’au ascuns într’o pădure. Numai că foarte repede şi-au dat seama că erau în zona sovietică, pe lângă Mathausen. Ca să ajungă în zona americană, trebuia să treacă Dunărea. Folosind cuţitele aduse cu ei, au tăiat crengi de copac şi au făcut o plută. Bine înţeles că pluta, de abea pusă pe apă, s’a scufundat după numai câteva minute.

În fine, şterpelind o barcă, mai cu voia, mai fără voia unui localnic, au reuşit să ajungă în zona americană.

Aici, după vreo 20 kilometri străbătuţi cu piciorul prin pădure, cum au înâlnit prima patrulă americană, s’au predat şi, după un prim interviu cu un soldat româno-american, au fost repartizaţi într’un lagăr, unde au primit şi acte provizorii. Totul ar fi fost în regulă dacă la infirmieria lagărului, unde se dusese pentru o simplă durere de măsele, Jean Boghici nu s’ar fi molipsit de difterie. Alte patru săptămâni între viaţă şi moarte, fără să se poată mişca din pat! Între timp, prietenii lui români dispăruseră în cele patru colţuri ale pământului.

În fine, însănătoşit, însă la limita disperării, singur la Salzburg în seara de Crăciun, Jean Boghici face un gest nebunesc: cu ultimii bani disponibili îşi cumpără un bilet la un concert cu muzică de Mozart!

A doua zi, ca prin minune, întâlnea în gara din Salzburg o familie de români, refugiaţi şi ei, însă cu bani, care’i propun să’i călăuzească spre Germania, servindu-se de faptul că Jean vorbea cinci limbi.

Astfel, dormind prin parcuri, pe bănci, sau prin case abandonate, au ajuns cu toţi la München, în ianuarie 1948. Între timp, peste tot pe unde trecea, Jean Boghici întreba dacă cineva nu-l cunoştea pe vărul lui, tânăr interpret, ofiţer în armata americană, de 26 ani.

Şi deodată a apărut un jeep, cu soldaţi ai armatei americane, care’l căutau printre refugiaţii români. Erau trimişi de acest văr, care tocmai se însurase cu o contesă rusă, refugiată şi ea, cu care trăia pe picior mare în vila rechiziţionată a unui demnitar nazist.

Un moment de odihnă, după atâtea luni de alergături disperate: o masă bună, un pat curat şi, în plus, promisiunea de a obţine o viză de intrare în Statele Unite.

Însă când ai spirocheta călătoriei în sânge…!

Jean Boghici se adresează comisiei franceze care căuta mână de lucru pentru minele de cărbune şi iată-l ajuns în fundul puţului, la 800 metri adâncime, în exploatările din nordul Franţei. Cum însă hârtiile de care dispunea indicau că era student-inginer, foarte repede l-au înrolat în echipa care instala firele electrice la suprafaţă. Nu era prea exaltant!

După câteva luni, cu câţiva bani în buzunar, decide să se întoarcă la vărul din Germania. Însă la Strasburg, ajuns fără paşaport, hotărăşte să se ducă la Paris şi sare în primul tren. Ajuns la “Gare de l’Est”, într’o zi de octombrie umedă şi deprimantă, primul contact cu “Oraşul lumină” nu e prea entuziasmant! Însă imediat, prin intermediul asociaţiei studenţilor români din Franţa, obţine o bursă la Sorbona pentru a studia fizica şi chimia. (Va continua).

Sursa: AlterMedia România