Un basarabean în Maranhão (2)

Andrei Cuzuioc ne delecteaza inca o data cu relatarile sejurului sau in Maranhão. El ne scrie de data asta despre balneário "Estou de férias", la marginea râului Pindaré.

"Discuţiile cu Garote au continuat să devină într-atât de sofisticate şi de incomplete pe cât ne înţelegeam la o undă de comunicare difuză. Ne înţelegeam nu neapărat prin cuvinte, pentrucă nu înţelegeam toate cuvintele pe care le rosteşte, la fel îmi lipsea vocabularul portughez din zona de cunoştinţe pentru limbi, astfel din această zonă spaniola era limba care mă ajuta să descifrez cuvintele. După cum spuneam, multe cuvinte nu le înţelegeam la fel din cauza dialectului încâlcit al acestui bătrân băiat de 90 şi ceva de ani, şi ceea ce încercam eu să spun Garote reuşea cu greu abia să înţeleagă, dar comunicarea era defapt una mai mult subînţeleasă şi intuitivă, iar asta era foarte important atât pentru mine cât şi pentru el.

Printre altele am observat la Garote un deget înfăşurat cu o bucăţică de material de culoarea sură la fel ca pământul amestecat cu roşu închis. Acea bucăţică de material ascundea degetul arătător care-şi pierduse sânge. L-am întrebat ce s-a întâmplat. El a început să-mi povestească în mod hazliu că ieri în timp ce pescuia în râu un peşte de tip piranha care l-a prins cu undiţa, dorind să-l scoată de pe cârlig, acesta i-a atacat vertiginos degetul. Ceea ce spunea el şi modul cum se exprima părea mai mult la o istorioară copilărească, văzându-i spiritul aventuros şi faţa veselă de parcă nu i s-ar fi întâmplat nimic, dar într-adevăr era o muşcătură de peşte flămând. L-am întrebat dacă îl doare degetul, el mi-a spus că îl doare, dar în cazul când îmi poveteşte cu acea dispoziţie pozitivă nu mai ţine cont de durere. Ascultându-l n-am putut să-mi abţin râsul cuprins de hohote, deşi îmi păru-se rău pentru ceea ce i se întâmplase, era defapt ceea ce mi-a plăcut foarte mult la el, reorganizarea spiritului în acceptarea lumii.

Pe lângă noi, în nisip şi în râu se jucau copilaşii. Jocul, tipul de activitate care predomină vârstei date, era şi el virgin şi naturalistic pe atât de simplu şi interesant, iar apa şi nisipul erau obiectele ce le ofereau acestor subiecţi micuţi dorinţa pentru joc. Copiii aveau vârstele între 5 şi 10 ani. Cel mai minunat loc pentru ei era râul, şi nu într-atât râul încât apa din râu, fără să înţeleagă pe lângă fericire această apă ar putea duce şi la alte nenorociri. Dar, copiii învăţau şi deprindeau diverse abilităţi, pentru a se menţine în siguranţă.

La capătul scenei există o bârnă unde toată lumea îşi ia avânt să sară în râu. Despre scenă n-am să explic acum, dar scena nu este altceva decât locul unde se concertează la acel balneário „Estou de Férias”. De aici de pe această bârnă din lemn care atinge distanţa până la râu sunt vreo 6 metri, şi în interiorul râului când sari încă vreo 5 metri de profunditate, dar aceste cifre sunt aproximative, ca şi nivelul apei în râu şi ca multe alte situaţii care se întâmplă aici.

Pentru prima oară am sărit de pe bârnă în râul Pindaré cu acea frică pasivă de acei peşti sau de alte situaţii imprevizibile, dar pentru prima oară în viaţã a fost că am sărit aşa de multe ori în apă, săream toată ziua şi continuam să sar mai departe. Eram la fel de fericit şi entuziasmat ca acei copii de 10 ani care săreau şi se jucau în apă.

Deja se întunecase, iar în Brazilia se întunecă foarte repede, cât la sud atât şi la nordul Braziliei. Pe la 7 seara am luat cina cu familia. Acea mâncare tipică brasileiră, feijoada. Continuam să rămânem la „Estou de férias”."