Romania si Brazilia, o paralela interesanta

Deşi aflate la mii de kilometri distanţă, între România şi Brazilia există multe asememănări atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic. Din punct de vedere politic, scenele sunt dominate în ambele ţări de un lider populist, cu un limbaj pe placul maselor. Din punct de vedere economic, ambele au trecut prin perioade dificile şi se află acum pe un trend ascendent şi ambele au renunţat de bună voie la tutela FMI.

Desigur, este greu să compari situaţia României cu cea a Braziliei, deşi există numeroase lucruri în comun. Ceea ce le diferenţiază însă, este tocmai lucrul care face ca Brazilia să se poată descurca singură, în vreme ce România pare în continuare că nu. În vreme ce preşedintele brazilian chiar face, administraţia românească mai mult vorbeşte.

Politicile economice stricte adoptate în primul mandat al lui Luiz Inácio Lula da Silva au condus la stabilitatea macro-economică pe care ţara n-o mai cunoscuse de multă vreme. Aceste politici prudente, combinate cu o creştere economică sănătoasă şi o balanţă de plăţi externă echilibrată au redus riscurile unei crize economice şi a îmbunătăţit copios ratingul de ţară.

Brazilia se eliberează de sub tutela FMI pentru prima dată după 7 ani în 2005. În 1998, conducerea de atunci a ţării a bătut la uşa instituţiei financiare după crizele financiare din Asia şi Rusia chiar înaintea unei puternice devaluări a monedei naţionale, realul. Trei ani mai târziu, indicatorii economici nu se îmbunătăţiseră deloc şi Brazilia a fost nevoită să solicite un nou împrumzut pentru a evita colapsul din ţara vecină, Argentina. Cu toate acestea, Brazilia avea să intre singură în criză în timpul campaniei electorale din 2002, când investitorii s-au panicat atunci când devenise clar că politicianul de stânga Luiz Inácio Lula da Silva avea să câştige.

Învingătorul în alegerile prezidenţiale avea să semneze un nou împrumut cu FMI în valoare de 30 de miliarde care a dat o gură de oxigen finanţelor publice braziliene. În 2003 avea să se semneze un „preventive agreement” cu guvernul lui Lula. Este semnificativ faptul că nici un dolar dintre cei 15,4 miliarde nu a fost tras de guvernul brazilian. Per total, Brazilia avea să utilizeze doar 58 de miliarde din cele 80 puse la dispoziţie de FMI.

De-a lungul anilor, guvernul a fost de acord să-şi crească surplusul bugetar în fiecare an – de la 2,6% din PIB în 1999 la 4,25% în 2005. FMI consideră acest surplus bugetar un semn de disciplină financiară. În 2004, Lula însuşi a crescut ţinta de la 4,25% la 4,5% şi a anunţat chiar un suprplus de 4,6%, o realizare extraordinară. Există însă şi critici care spun că guvernul a obţinut asemenea performanţe pe baza unei fiscalităţi îmăpovărătoare şi că este timpul să reducă din cheltuieli.

În februarie 2005, guvernul a anunţat un surplus bugetar pe 12 luni (februarie 2004-februarie 2005) de 4,8% şi că va păstra ţinta de 4,25% din PIB chiar şi în absenţa acordului cu FMI.

Marele avantaj este că acum aceste politici vor fi văzute de potenţialii investitori ca reprezentând voinţa autorităţilor braziliene şi nu a Fondului Monetar.

În 2006, surplusul bugetar a scăzut la 1,6% şi previziunile merg spre scădrea lui graduală, semn că administraţia Lula este decisă să continue un program de investiţii ambiţios. Inflaţia este păstrată la un nivel rezonabil, 3,8 % în 2006 şi 3,5% în 2007. Ca şi România, Brazilia a adoptat un mecanism de ţintire a inflaţiei.

Ales pentru al doilea mandat în ianuarie, preşedintele Lula a promis reduceri de taxe, care pot conduce la creşterea investiţiilor şi a dezvoltării însă capacitatea de colectare precară şi cheltuielile guvernamentale în creştere vor limita probabil nivelul acestora.

Aceste performanţe economice au plasat Brazilia alături de China şi India în rândul noilor puteri economice care vor juca un rol însemnat în viitor.

Şi România a renunţat la FMI în 2005, iar rezultatele nu sunt chiar atât de rele. Indicatorii macro-economici sunt OK, inflaţia este în scădere, deficitul este încă sustenabil şi nu se preconizează derapaje, deficitul bugetar este unul rezonabil.

Ei bine, problema României nu este economia, ci administratorii economiei. Din păcate, nici unul dintre guvernele de după '89 nu au manifestat seriozitate - de notat totuşi că guvernul Adrian Năstase a reuşit să ducă la capăt un acord, însă reproşurile făcute de FMI şi de către comisarul european pentru Economie sunt încă valabile.

Guvernul brazilian a demonstrat voinţă politică, ceea ce nu este cazul la noi. Practic, după gestul de-a dreptul "eroic" de introducere a cotei unice fără o discuţie prealabilă cu reprezentanţii FMI şi câteva gesturi de "încordare a muşchilor", care au dus în cele din urmă la ruperea acordului, guvernul Tăriceanu s-a cam moleşit. S-a trezit că acum are mai mulţi bani la buget decât poate cheltui şi finalul lui 2006 a surprins guvernul cu aproape 3% din PIB de cheltuit în ultimele două luni.

Spre deosebire de guvernul brazilian, alor noştri le lipseşte voinţa politică, viziunea economică, capacitatea de implementare a unei politici economice coerente şi stabile.

Autorul acestui articol inedit este Cristian Banu. Îi multumim.