27.6.08

Brazilia - de la sclavie la supertehnologie

Reproduc, mai jos, prima parte a articolului Agricultura braziliana - de la sclavie la supertehnologie, scris de Sorin Manea, publicat in 11 aprilie 2008 de Saptamana Financiara:

Brazilienii fac de peste 20 de ani pasi mici si „singuri“ pentru independenţă comercială prin agricultură.
Fără o infrastructură de invidiat, dar cu o agricultură ultratehnologizată, Brazilia a trecut de la sclavie la profituri agricole de neimaginat, bazate pe utilaje de ultimă generaţie. Culmea, fără subvenţii pentru lucrări sau combustibil, ci după principiul „fiecare pe cont propriu“. Profiturile nu sunt deloc de neglijat, iar avântul luat de industria de autovehicule de tip „flex“ - care funcţionează pe bază de etanol si petrol - este un adevărat motor al economiei braziliene.

Pentru majoritatea românilor, Brazilia înseamnă fotbal, banane si cafea. Dincolo de aceste etichete, „ţara cafelei“ este mai degrabă un „monstru“ agricol ce sperie marile puteri ale lumii prin încăpăţânarea de a fi independentă din punct de vedere alimentar si mai ales prin eficienţa sa agricolă. Cercetarea este considerată o prioritate în acest domeniu, motiv pentru care se acordă fonduri consistente si suprafeţe mari de teren pentru institutele specializate. Pe partea noastră de lume, în România, lucrurile sunt altfel gândite, iar institutele de cercetări se dau la o parte din faţa dezvoltărilor rezidenţiale. În timp ce românii rămân pasivi în faţa cresterii necontrolate a preţului benzinei, brazilienii au realizat treptat trecerea la etanol si biodiesel, pe care le produc în fabricile proprii. Estimările specialistilor arată că, în curând, Brazilia va fi principalul producător de etanol pe plan mondial. Printre cauze se numără acceptarea cu braţele deschise a porumbului modificat genetic si „unda verde“ pentru exporturi masive către China.

Mândria de a fi brazilian
Agricultura este principalul motor al acestei economii în continuă expansiune. Nici nu apuci bine să cobori pe pământ brazilian că mesajul „orgulho de ser brasileiro“ (mândria de a fi brazilian - n.r.) te înconjoară din toate părţile. De pe avioanele companiei TAM, un fel de Tarom, până pe gardurile de lângă terenurile de fotbal ce si-au făcut loc la marginea cartierelor sărace. Nici nu apuci bine să părăsesti metropola, fie că vorbim de Sao Paulo, Brasilia, Rio sau Curitiba, că imediat remarci culturile întinse de porumb, soia si cafea.

În luna aprilie, Brazilia îsi ia haina de toamnă peste pământul rosu si se pregăteste de iarnă... dacă se poate spune asa, la temperaturi de 20-25 de grade. Să nu credeţi că se asază cineva la umbră. Dimpotrivă, fermierii lucrează în continuare, pentru o nouă cultură de iarnă. Nu există sclavi, ci utilaje de ultimă generaţie, a căror valoare depăseste un milion de dolari, la o fermă cu 10-15 angajaţi, care lucrează peste 1.500 hectare de pământ. [Va continua.]

Niciun comentariu: