Brazilia - de la sclavie la supertehnologie

Reproduc, mai jos, prima parte a articolului Agricultura braziliana - de la sclavie la supertehnologie, scris de Sorin Manea, publicat in 11 aprilie 2008 de Saptamana Financiara:

Brazilienii fac de peste 20 de ani pasi mici si „singuri“ pentru independenţă comercială prin agricultură.

Fără o infrastructură de invidiat, dar cu o agricultură ultratehnologizată, Brazilia a trecut de la sclavie la profituri agricole de neimaginat, bazate pe utilaje de ultimă generaţie. Culmea, fără subvenţii pentru lucrări sau combustibil, ci după principiul „fiecare pe cont propriu“. Profiturile nu sunt deloc de neglijat, iar avântul luat de industria de autovehicule de tip „flex“ - care funcţionează pe bază de etanol si petrol - este un adevărat motor al economiei braziliene.

Pentru majoritatea românilor, Brazilia înseamnă fotbal, banane si cafea. Dincolo de aceste etichete, „ţara cafelei“ este mai degrabă un „monstru“ agricol ce sperie marile puteri ale lumii prin încăpăţânarea de a fi independentă din punct de vedere alimentar si mai ales prin eficienţa sa agricolă. Cercetarea este considerată o prioritate în acest domeniu, motiv pentru care se acordă fonduri consistente si suprafeţe mari de teren pentru institutele specializate. Pe partea noastră de lume, în România, lucrurile sunt altfel gândite, iar institutele de cercetări se dau la o parte din faţa dezvoltărilor rezidenţiale. În timp ce românii rămân pasivi în faţa cresterii necontrolate a preţului benzinei, brazilienii au realizat treptat trecerea la etanol si biodiesel, pe care le produc în fabricile proprii. Estimările specialistilor arată că, în curând, Brazilia va fi principalul producător de etanol pe plan mondial. Printre cauze se numără acceptarea cu braţele deschise a porumbului modificat genetic si „unda verde“ pentru exporturi masive către China.

Mândria de a fi brazilian
Agricultura este principalul motor al acestei economii în continuă expansiune. Nici nu apuci bine să cobori pe pământ brazilian că mesajul „orgulho de ser brasileiro“ (mândria de a fi brazilian - n.r.) te înconjoară din toate părţile. De pe avioanele companiei TAM, un fel de Tarom, până pe gardurile de lângă terenurile de fotbal ce si-au făcut loc la marginea cartierelor sărace. Nici nu apuci bine să părăsesti metropola, fie că vorbim de Sao Paulo, Brasilia, Rio sau Curitiba, că imediat remarci culturile întinse de porumb, soia si cafea.

În luna aprilie, Brazilia îsi ia haina de toamnă peste pământul rosu si se pregăteste de iarnă... dacă se poate spune asa, la temperaturi de 20-25 de grade. Să nu credeţi că se asază cineva la umbră. Dimpotrivă, fermierii lucrează în continuare, pentru o nouă cultură de iarnă. Nu există sclavi, ci utilaje de ultimă generaţie, a căror valoare depăseste un milion de dolari, la o fermă cu 10-15 angajaţi, care lucrează peste 1.500 hectare de pământ. [Va continua.]

Romenos lembram Ceausescu para esquecer

Reproduzo, a seguir, artigo No cinema, romenos lembram Ceausescu para esquecer, de autoria do crítico brasileiro João Daniel Donadeli sobre o filme romeno Como Festejei o Fim do Mundo, publicado em 07 de junho de 2008 no Jornalirismo:

As vítimas dos sistemas ditatoriais querem gritar para o mundo, expor todo o seu clamor por uma liberdade política, social e cultural que seus antigos regimes deles subtraíram. Resgatar os trágicos momentos de sobrevivência, de tortura e angústia vividos é uma forma de exorcizar os efeitos colaterais registrados no inconsciente coletivo.

Por seu poder de expressão, o cinema é um valioso instrumento para a veiculação desses anseios. Os diretores de cinema romenos (como em outros países que viveram sob ditadura) têm feito uso desse instrumento, a exemplo de Como Festejei o Fim do Mundo, de Catalin Mitulescu.

O filme se situa um ano antes da queda do ditador Nicolau Ceausescu (que ficou no poder até 22 de dezembro de 1989, quando foi deposto por uma rebelião popular). O fio condutor se alterna entre a visão juvenil da adolescente Eva (Doroteea Petre) e a de seu irmão mais novo, Lalalilu (Timotei Duma).

Eva é uma adolescente com espírito revolucionário, que reivindica sua “liberdade” em um país obscurecido pelo regime ditatorial. Ela e seu namorado, Alexandru (Ionut Becharu), se envolvem em acidente na escola em que estudam, o que faz com que Eva seja transferida para uma escola profissionalizante da periferia. Lá, conhece Andrei (Cristian Vararu), filho de opositores do regime. Os dois irão tramar um plano para fugir da Romênia, que inclui a difícil tarefa de atravessar o rio Danúbio.

Durante a ditadura, muitos romenos tentaram atravessar o Danúbio na direção da antiga Iugoslávia, mas poucos conseguiram: os que não morreram na travessia foram presos e torturados, como exemplo aos demais.

Lalalilu é um menino sonhador, que vive fantasiando possibilidades de se ver livre da opressão em que vive, ainda mais quando a irmã é castigada e forçada a mudar de escola. Aí, então, ele e seus amigos tramam, em suas cabecinhas infantis, um plano para derrubar o temível ditador.

Como Festejei o Fim do Mundo foi concebido de maneira realista, segundo a qual os atores não esboçam sentimentos, mostrando quanto o regime os oprimia. Trata-se de uma obra artística que revela toda a angústia, todo o sofrimento a que o povo romeno foi submetido até o fim de 1989, com a queda de Ceausescu.

As imagens recorrentes de embarcações parecem uma forma de mostrar, metaforicamente, um possível caminho para a sonhada liberdade, um veículo para se navegar em mares distantes, longe da submissão sociopolítica.

Como Festejei o Fim do Mundo, e os também romenos A Leste de Bucareste e 4 Meses, 3 Semanas e 2 Dias (este último, vencedor da Palma de Ouro no Festival de Cannes em 2007), abordam o tema da ditadura, mas cada um o faz com perspectiva própria.

Despretensioso, com muitas elipses e narrado de maneira apática, sem sentimentalismo melodramático, Como Festejei o Fim do Mundo exige a participação do espectador, que mergulha, constantemente, em introspecção, colaborando com a construção intelectual do filme.

Uma obra de arte, um grito de liberdade como este, é algo que nos enriquece e contribui para o diálogo com um país que, como o Brasil, foi vítima dos obscuros mecanismos do poder.

Romeno ganha concurso de haikai no Paraná

Cerca de mil pessoas se inscreveram no Concurso Nacional de Haikai Nempuku Sato, organizado pela Secretaria de Estado da Cultura do Paraná, em comemoração aos 100 anos da imigração japonesa ao Brasil. Os primeiros colocados receberam as premiações nesta terça-feira, 24 de junho, na Escola de Governo, no auditório do Museu Oscar Niemeyer, em Curitiba.

O primeiro lugar ficou com Neiva Maria Pavesi, de São Paulo. Ela recebeu do governador Roberto Requião o prêmio no valor de R$ 3 mil. O segundo lugar foi para o poeta romeno Eduard Tara, representado pela vice-cônsul da Romênia, Domnitza Jasinsch-Russo. Eis o haikai do poeta romeno:

Mar de Primavera
O velho cochicha o nome
de Urashima Taro

Fonte: Tribuna News e Banco Cultural

Belíssima subtitrata in româna

Din 23 iunie, de luni până joi, de la ora 23:30, telespectatorii ACASĂ vor putea urmări telenovela braziliană Belíssima, o poveste în care ura şi durerea se ascund în spatele frumuseţii.

Scenaristul brazilian Silvio de Abreu, autorul telenovelei Belíssima a declarat: “Este o poveste care conţine toate elementele necesare pentru a captiva publicul. Are o eroină care a crescut sub presiunea mitului de frumuseţe al mamei ei (Júlia), un personaj negativ parşiv (Bia), un tânăr seducător (André), un grup de oameni plini de umor, multă intrigă, multă iubire şi puţin mister, pentru că întotdeauna strecor şi puţini fiori în operele mele.”

Pe lângă o distribuţie de zile mari, telenovela Belíssima este filmată în decoruri de vis din São Paulo, Rio de Janeiro, Atena, Santorini şi Milos, iar la toate acestea se adaugă o coloană sonoră de excepţie.

Sursa: Acasa TV

Concurso Graciliano Ramos

Regulamentul Concursului International de Monografii despre Opera lui Graciliano Ramos:

Ministerul Relatiilor Externe din Brazilia, prin Directia Culturala, aduce la cunostinta celor interesati ca va realiza inscrieri pentru participarea la Concursul International de Monografii despre Opera lui Graciliano Ramos, in concordanta cu articolul 22, alineatul IV, din Legea 8666 din 21 iunie 1993, si in conditiile stabilite in acest Regulament. Cele mai bune cinci eseuri, care vor fi alese de Comisia de Jurizare care va fi constituita pentru acest scop, vor primi Premiul Itamaraty pentru Literatura Braziliana – 2008.

Capitolul I Despre obiect
Art. 1. Concursul are in vedere sa promoveze literatura braziliana in strainatate. Art. 2. Cheltuielile legate de Concurs vor fi acoperite din bugetul "Difuziunii Limbii Portugheze si a Culturii Braziliene in Strainatate", cod 07.392.0682.2530.0001, elementul de cheltuieli 339031, apartinand Departamentului Cultural al Ministerului Relatiilor Externe. Art. 3. Comisia de Jurizare, a carei compozitie se va defini prin decretul Directiei Departamentului Cultural a MRE, va alege cele mai bune cinci lucrari. Art. 4. Se vor putea inscrie la acest Concurs cetateni brazilieni sau straini cu activitati in domeniul studiului limbii portugheze si al culturii braziliene care traiesc in strainatate. Art. 5. Este interzisa participarea la acest Concurs a membrilor din Comisia de Jurizare si a rudelor acestora, conform Legii Civile, precum si participarea angajatilor Ministerului Relatiilor Externe. Art. 6. Fiecare concurent va putea participa numai cu un singur eseu, de cel putin 30 (treizeci) pagini si maxim 50 (cincizeci) pagini Art. 7. Eseul va trebui sa fie, in mod obligatoriu, inedit, si poate fi scris in orice limba, cu traducere in portugheza. O lucrare este considerata inedita atunci cand nu a fost editata nici publicata (partial sau total) in antologii, colectii, suplimente literare, ziare, reviste sau orice alt mijloc de comunicare. Art. 8. Nu vor fi acceptate ilustratii si/sau fotografii in corpul eseului. Art. 9. La momentul inscrierii, candidatul va fi, in mod automatic, de acord cu regulile Concursului, inclusiv cu cedarea catre MRE a dreptului de autor asupra eseului, precum si a dreptului de publicare a acestuia. Art. 10. Termenul pentru livrarea eseurilor va fi de cinci luni de la expirarea termenului de inscriere.

Capitolul II Despre inscrieri
Art. 11. Perioada de inscriere va fi de la 21 mai pana la 30 august 2008. Art. 12. Inscrierile vor trebui facute prin posta si adresate unui Consulat sau Ambasadei Braziliei din tara de resedinta a candidatului. Pe plicul de adresare trebuie indicat "Concurso Internacional de Monografias – Graciliano Ramos", iar data de primire la Consulat sau Ambasada va fi considerata drept data de inscriere. Art. 13. Plicul va trebui sa aiba urmatoarele informatii: Titlul eseului: Numele autorului: Adresa: Oras: e-mail: Telefon: Numarul pasaportului: RG si CPF (in caz de cetatean brazilian): Document care dovedeste resedinta in strainatate: Art. 14. Nu vor fi luate in considerare inscrierile ce vor fi primite dupa termenul stabilit in articolele 10 si 11.

Capitolul III Despre trimiterea lucrarilor
Art. 15. Concurentii inscrisi la Concurs vor avea un termen de cel mult cinci luni, incepand din ultima zi a inscrierii, pentru a trimite eseurile lor catre una dintre unitatile din reteaua de misiuni diplomatice braziliene in strainatate; data primirii la Post va fi considerata data de livrare a lucrarii. Art. 16. Posturile braziliene in strainatate vor raspunde de trimiterea monografiilor, prin valiza diplomatica, catre Directorul Directiei Culturale a Ministerului Relatiilor Externe din Brazilia.

Capitolul IV Despre selectie
Art. 17. Comisia de Jurizare va fi compusa din cel mult noua persoane - personalitati recunoscute in domeniul literar, profesori sau critici literari - iar hotararea ei, in orice circumstanta, nu permite recurs. Va integra Comisia de Jurizare si un diplomat brazilian. Art. 18. Comisia Judecatoare va alege eseurile ce vor fi premiate pe urmatoarele criterii: originalitate; creativitate; grad de cunoastere a operei autorului si a bibliografiei despre el. Paragraful Unic – Hotararea Comisiei de Jurizare este suverana si nu admite recurs. Ea va putea, de asemenea, sa nu mai dea premiul. Art. 19. Comisia de Jurizare va avea un termen de trei luni, incepand de data primirii monografiilor, pentru a publica rezultatele finale. Art. 20. Membrii Comisiei de Jurizare se vor intruni, intr-o sesiune de vot individual si secret, pentru a alege cele mai bune cinci monografii. Rezultatul votatiei Comisiei de Jurizare va fi facut public intr-un eveniment special conceput in acest scop, ce va fi realizat in orasul Brasília, District Federal, precum si pe pagina Ministerului Relatiilor Externe – www.mre.gov.br. Art. 21. Orice caz special va fi rezolvat de Comisia de Jurizare.

Capitolul V Despre premiere
Art. 22. Valorile premilor vor fi de US$ 20.000,00 (douazecidemii de dolari), US$ 15.000,00 (cincisprezecemii de dolari), US$ 10.000,00 (zecemii de dolari), US$ 5.000,00 (cincimii de dolari) si US$ 3.000,00 (treimii de dolari), respectiv, pentru primul, cel de-al doilea, cel de-al treilea, cel de-al patrulea si cel de-a cincilea premiat, si vor fi platite catre premiatii din strainatate de catre Posturile in tara de resedinta a candidatului. Art. 23. Primii cinci premiati vor primi cazare si bilete de clasa economica, dus-intors pe relatia Brazilia, pentru a participa la ceremonia premierii si la activitatile academice programate de catre organizatorii Concursului. Art. 24. Daca va exista egalitate la votul Comisiei de Jurizare, pentru orice loc, si daca nu va fi posibila o ne-egalitate, autorii vor imparti valoarea premierii corespunzatoare pozitiei de egalitate. Art. 25. Autorii premiati vor ceda drepturile de autor ale eseurilor catre MRE, conform stabilit de articolul 111, caput, al Legii 8.666 din 21/06/1993. Art. 26. Eseurile premiate vor fi publicate intr-o carte editata de MRE. Art. 27. In mod exceptional, in caz de deces al autorului pe timpul anului realizarii Concursului, Premiul va fi dat in memoriam. In acest caz, livrarea va fi realizata catre mandatarul legal indicat pentru acest scop de catre mostenitorii legali ai autorului premiat.

Capitolul VI Despre dispozitii finale
Art. 28. Nerespectarea oricarui punct al acestui Regulament va cauza eliminarea automatica a eseului concurent. Art. 29. Participarea implica acceptarea deplina a normelor acestui Regulament, iar nerespectarea oricarei prevederi va rezulta in descalificare. Art. 30. Comisia de Jurizare va avea competenta de a rezolva, gratuit, eventualele indoieli de interpretare a prezentului Regulament. Art. 31. Tribunalul din Brasília/DF este ales pentru a rezolva orice problema rezultata din acest Regulament.

Brasília, 20 mai 2008.
Fonte: Ministério das Relações Exteriores

Sa vezi Brazilia si apoi sa crezi

Reproduc, mai jos, articolul Sa vezi Brazilia si apoi sa crezi, scris de Doru Cobuz si aparut in editia din 18 mai 2008 a ziarului Jurnalul National. Informatiile si parerile ziaristului nu sunt neaparat in totalitate impartasite de TPRB.

Imaginea Braziliei este simplu de rezumat: un contrast între sărăcie şi bogăţie. Dar lucrurile nu sînt deloc aşa de simple.

Pentru a reduce totul la acest clişeu erodat fie şi numai din excesiva folosire trebuie să fi uitat să priveşti oamenii în ochi şi să fii atît de superficial încît să nu vezi lumea decît prin ferestrele opace ale autoturismului.

SUFLETE LATINE. Bra­zilia este în fapt o federaţie compusă din 26 de state, nouă dintre ele stăpînite de Amazon, şi un district federal unde se află capitala, Brasilia. O ţară de 170 de mi­lioane de locuitori. Stat colonizat aproape din întîmplare de portughezii care au rătăcit drumul spre Indii, Brazilia este locuită de o populaţie indigenă amestecată în ultimele sute de ani cu sclavii negri importaţi din Angola, englezii veniţi aici cu afaceri, italieni şi germani momiţi cu diverse privilegii, iar mai nou populată de japonezi, care au descoperit aici o patrie primitoare şi caldă. Şi nu e vorba despre temperaturile medii care se înre­gistrează undeva între 17 şi 29 de grade Celsius. “Ţara cafelei” te învăluie nu doar în lumina ei purificatoare, capabilă să vindece sufletele de tenebrele întunericului, ci şi cu căldura din ochii oamenilor. Indiferent de culoarea pielii, brazilienii nu au uitat să fie latini, iar în ochi li se pot citi sufletele calde.

PORTUGHEZA, OBLI­GA­TORIE. Pe cît de primitori şi uşor abordabili sînt brazilienii, pe atît de mare este însă bariera lingvistică. Fără minime cunoş­tinţe de portugheză, limba oficială, situaţia poate fi una chiar stînje­nitoare. Nici măcar spaniola nu te ajută prea mult. Pînă şi în cinematografe se foloseşte metoda dublării vocilor în portugheză, aşa că nu trebuie să surprindă incapacitatea localnicilor de a desluşi şi elemente de bază ale englezei.

Brazilia poate fi descrisă pe scurt şi ca o ţară a compromisului, a toleranţei, pentru care corupţia este un subiect la fel de familial ca şi în România. Poate de aceea se şi spune, mai în glumă, mai în serios, că dictatura le-a prins bine brazilienilor. Un ghid glumeţ ne-a explicat că despre Brazilia se poate spune că este ţara care şi-a cîştigat independenţa şi apoi a evoluat spre democraţie fără violenţe. O glumă bună, uşor de verificat prin datele istorice, chiar dacă ţara a fost mult timp condusă chiar de armată.

Brazilia te poate surprinde doar dacă părăseşti traseele tu­ristice – servicii la standarde de calitate superioară, dar sub ame­ninţarea fenomenului infracţio­nalităţii aproape endemic din ma­rile metropole, Rio de Janeiro şi São Paulo.

Micile oraşe, cu străzi largi şi case viu colorate, restaurante cu o ofertă variată şi preţuri mult mai atrăgătoare, o natură luxuriantă, toate te copleşesc şi te cuceresc. Dar mai presus de toate te cuceresc oamenii, singura “atracţie” turistică de recomandat. Un singur detaliu care, în­ţeles în context, îţi poate dezvălui ade­vărata “savoare” a Braziliei: peste un milion de credincioşi au aban­do­nat Biserica Catolică. Cifra trebuie privită însă în oglinda îm­preunării credinţei cu practicile pă­gîne cotidiane din viaţa oa­me­nilor, care sînt uşor “necredincioşi” ritului oficial. Brazilienii sînt recunoscuţi pentru gradul de mis­ticism cu care se înconjoară în viaţa de zi cu zi, iar cerul şi fantasmele par mai aproape de pămîntul roşu al acestei părţi de lume.

SÃO PAULO, GAZDA CONTRASTELOR. São Paulo este capitala neoficială a Braziliei. Centrul de afaceri şi cea mai importantă metropolă a întregii Americi de Sud, însumînd peste 15 mi­lioane de locuitori, oraşul este proba imaginii clişeice a federaţiei: contrast uluitor între sărăcie şi bogăţie. Chiar drumul de la aeroport spre hotel este mărginit de un uriaş centru de pregătire a juniorilor care visează să îl ajungă din urmă pe Ronaldinho. Şi mai sînt şi celebrele favelas – ghetourile sufocate de sărăcie şi suprapopulate ale Braziliei. São Paulo pare sufocat de trafic şi betoane, dar în aceeaşi măsură te poţi plimba în cartiere răcorite de verdeaţă şi linişte, cu vile de o arhitectură diversă, strajnic păzite cu garduri înalte şi sisteme electrice de protecţie.

Padurea suceveana din Brazilia

Reproduc, mai jos, articolul Arbori din padurile Sucevei vor fi plantati in Brazilia, scris de Cosmin Romega si publicat in 31 ianuarie 2008 de Monitorul de Suceava.

Fagi, stejari şi pini din pădurile Bucovinei, în parcuri din Brazilia.

La solicitarea urmaşilor germanilor bucovineni stabiliţi în Brazilia, pictorul şi graficianul Radu Bercea, care va parcurge peste 11.000 de kilometri, pentru a realiza acolo o expoziţie cu lucrări peisagistice, cu genericul „Bucovina, o frumoasă grădină”, va duce pe meleagurile braziliene mai multe specii de arbori de la noi.

Urmaşii bucovinenilor l-au rugat să le facă această favoare, pentru a avea mai aproape de ei lucruri dragi, care să le aducă aminte de Bucovina. “În Rio Negro sunt foarte mulţi nemţi, din zone precum Poiana Micului, Clit, Stulpicani. Ei au pus bazele acelui oraş, dar au rămas legaţi sufleteşte de glia Bucovinei. Ei m-au rugat să le fac un spaţiu al lor, o mică Bucovină în Rio Negro, pentru care am realizat o replică troiţei de la Mănăstirea Humorului, o poartă ţărănească şi o casă în stil bucovinean. Dar, cum au spus şi ei, nu se simt ca acasă fără copacii de aici. De aceea le duc seminţe de la arborii din Bucovina, să încerce să-i aclimatizeze, cu ajutorul unui specialist”, a povestit Radu Bercea.

Seminţele de fag, stejar şi pin i-au fost puse la dispoziţie de Direcţia Silvică Suceava, prin intermediul inginerului silvic Cezar Straton.

Dan Boghiu: 40 ani in Brazilia (1)

Reproduc mai jos prima parte a articolului "Urmele lasate de stapanirea comunista sunt inspaimantatoare", scris de Liviu Timbus si publicat in 09 septembrie 2005 de Romania Libera.

Dupa 40 de ani petrecuti in Brazilia, luptatorul anticomunist Dan Boghiu isi povesteste aventura vietii sale. Cel mai dureros capitol: revederea patriei natale.

August 1944. De pe frontul din Moldova sosesc vesti ingrijoratoare. Sovieticii au izbutit sa strapunga defensiva romano-germana si armia lui Stalin se revarsa ca o maree rosie. Cei fugiti din calea navalitorilor istorisesc lucruri terifiante. Pe unde ajung, noii "aliati" jefuiesc, ucid, iau oameni in robie. Panica, teama de moarte alunga si turistii aflati in statiunea Slanicul Moldovei. Toata lumea isi face la repezeala bagajele. Printre cei zoriti sa prinda trenul se nimereste a fi si un elev de 17 ani: Dan Boghiu.

Dar nenorocire! La Targu Ocna, refugiatii, ce se inghesuie sa prinda trenul spre Adjud, ca apoi sa ia rapidul de Bucuresti, sunt instiintati ca sovieticii au ajuns cu tancurile dincolo de Marasesti. Situatie fara iesire pentru multimea pasagerilor amenintati de ciuma rosie. Destinul face totusi o exceptie: Dan Boghiu. Acestuia ii intinde o mana de ajutor, dar cu pretul unei teribile odisei. In timp ce se afla in gara la Targu Ocna, se opreste un tren german de "Crucea Rosie", din care coboara capitanul Neumann, medic militar ce vreme de doi ani fusese seful spitalului de campanie din Slanicul Moldovei. Neamtul il recunoaste la randul lui, il cheama la el si-i propune sa-l insoteasca in Germania. "Un tanar ca tine nu are ce cauta intr-o Romanie ce va fi cotropita de bolsevici". Clipe de cumpana, de extrema incordare, dar incheiate in scurta vreme cu o hotarare temerara.

Speriat de cele ce se petreceau in tara si, desigur, animat deopotriva de neastamparul tineretii, adolescentul se arunca in bratele necunoscutului si alege calea exilului. Asa au inceput sa se depene zilele, lunile si anii unei vieti, desprinse parca dintr-un roman. Personajul lui principal, un tanar de 17 primaveri, plecat sa infrunte pericolele de moarte si capcanele neprevazutului, pentru ca in cele din urma, parasind Europa, sa se statorniceasca in Brazilia.

Despre acest destin tumultuos ne propunem sa vorbim in continuare. O vom face folosind lucrarea memorialistica semnata de domnul Dan Boghiu ("Valtoarea destinului", Editura Ramida, 1977), cat si corespondenta pe care domnia sa a purtat-o cu autorul acestor randuri. [Va continua.]

Terra Nostra

Terra Nostra a revenit ACASĂ din 13 aprilie, şi este difuzată, de vineri pînă duminică, de la orele 19.30, în versiunea originală, în limba portugheză. Aceasta telenovelă, care a înregistrat un succes incredibil în toată lumea, ocupă locul şapte în topul celor mai vizionate telenovele străine difuzate ACASĂ din 2001 pînă în prezent.

Terra Nostra face parte din ‘Projeto Brasil 500 Anos - 2000’ al canalului Globo, de comemorare a cinci secole de la descoperirea Braziliei de către portughezi.

Povestea se plasează la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd din Genova pleacă spre Brazilia un vapor tixit cu sute de imigranţi. Bărbaţi, femei, copii, oameni săraci, care părăsesc Italia îmbărbătaţi de speranţa unei vieţi mai bune, într-o lume nouă. Pe vas, doi tineri, Juliana şi Matheu, se cunosc şi se îndrăgostesc, dar fericirea le este umbrită de tragedie: izbucneşte ciuma, iar părinţii fetei şi alţi pasageri mor şi sînt aruncaţi în mare. Matheu însuşi se îmbolnăveşte, dar supravieţuieşte îngrijit de iubita lui. După o lună, vaporul ajunge în sfîrşit la destinaţie, la Porto de Santos, iar destinul celor doi tineri se schimbă dramatic, forţîndu-i să apuce pe drumuri diferite. Juliana este luată de familia lui Francesco Magliano, un bogat bancher italian, vechi prieten al tatălui ei, în timp ce Matheu se angajează pe imensa plantaţie de cafea a puternicului Gumercindo. Totuşi, îndrăgostiţii nu vor înceta să se caute unul pe celălalt…

Sursa: Pro TV Magazin

Nostalgie in culori de Rio (5)

Reproduc mai jos partea 5 a articolului Nostalgie in culori de Rio - Conversatie cu Jean Boghici -, realizat in aprilie 2006, la Rio de Janeiro, de Adrian Irvin Rozei:

Iată, de exemplu, o altă aventură a lui Jean Boghici, câtăva vreme înainte de acel concurs istoric dela televiziunea braziliană:

În 1954, Jorginho Guinle, directorul celebrului hotel Copacabana Palace, reuşise să atragă la Rio cea mai importantă delegaţie de personalităţi americane din lumea filmului, fără să deburseze nici măcar un dolar în “cachet”. Din grup făceau parte Errol Flinn, Joan Fontaine, Mary Pickford, Rhonda Flemming, Glen Ford şi alte câteva nume sonore dela Hollywood. Printre acestea se număra şi Edward G. Robinson, celebrul interpret al nenumăraţilor gangsteri sau personaje din lumea interlopă a Americii, totdeauna surprins cu o ţigară de foi în mâna şi cu pălăria de fetru moale de sub care te străpungea o privire penetrantă.

Puţini erau însă cei care ştiau că reputatul “gangster” de cinema era un fin om de cultură şi un avizat amator de pictură care, de altfel, a lăsat la moarte o impresionantă colecţie de tablouri, printre care şi câteva capodopere ale artei ultimului secol.

Şi mai puţini erau cei care ştiau că Edward G. Robinson, pe adevăratul lui nume Emmanuel Goldenberg, era născut în 1893, în România, şi că părăsise ţara la vârsta de 10 ani.

Jean Boghici, plimbându-se pe plaja din Copacabana, îl întâlnise pe Paulo Pedro Leal, un pictor de stradă, la limita marginalizării. Surprins de forţa şi expresivitatea tablourilor expuse, Jean Boghici a propus pictorului naiv să se ocupe de promovarea artei sale. Aşa se face că, într’o dimineaţă, el a sosit la Copacabana Palace cu câteva tablouri, însoţit de Pedro Leal, şi a cerut să-l întâlnească pe Edward G. Robinson. Discuţia, care a avut loc la piscina hotelului, s’a derulat în româneşte. Până la urmă, vedeta filmelor americane a cumpărat cu 50 USD un tablou, spre marea uimire a pictorului, care până atunci nu vânduse niciodată vreo pânză cu mai mult de… 5 USD! De unde avantajul de a avea o origine şi o limbă în comun!

Cu ceilalţi pictori de avangardă brazilieni, limba comună a lui Jean Boghici era cea a originalităţii şi fanteziei dezlănţuite.Aşa se face că Jean s-a împrietenit cu membrii grupului artistic “neo concret”, care se reuneau în fiecare săptămână în casa criticului de artă Mario Pedrosa, pe plaja “Rasa” dela Buzios, staţiunea balneară lansată de Brigitte Bardot cu ocazia voiajului ei răsunător din 1963. Însă deja în 1960, Jean Boghici fusese invitat să participe la crearea Muzeului de Artă Populară din oraşul Brazilia. A fost o ocazie unică pentru a descoperi şi promova arta regiunii Nord-Est a Braziliei, pe cale de dispariţie, din cauza industrializării accelerate a ţării. (Va continua.)

Sursa: AlterMedia

Brazilia inimii mele

După mulţimea de evenimente culturale din judeţ, Restaurantul „Mioriţa” revine în atenţia oamenilor de cultură sătmăreni cu un eveniment inedit. Este vorba despre lansarea [la sfarsitul lunii mai] cărţii „Brazilia inimii mele”, semnată de Ioan Bar, fost ambasador al României în Brazilia. În paginile acestei cărţi Ioan Bar povesteşte despre amintirile sale din perioada şederii sale între „cariocas”. Mulţumirile fostului ambasador se îndreaptă către profesorul şi scriitorul Teodor Curpaş, principalul „vinovat” pentru această lansare şi pentru faptul că ea a avut loc la Satu Mare, cei doi fiind colegi de liceul în tinereţe. Povestirile lui Ioan Bar vă vor captiva cu siguranţă, ţinând cont că sunt trăite şi exprimate în două epoci diferite, 1975-1979 şi 1996-1999.

Cartea are 342 de pagini şi a apărut sub egida editurii Daya şi prezintă o foarte interesantă parcurgere a ceea ce înseamnă Brazilia ca stat, cultură, oameni şi trăire. Şi mai inedit este faptul că Ioan Bar a reuşit să găsească numeroase asemănări între istoria brazilienilor şi a românilor, punând cel puţin la nivel idealist cele două lumi în antiteză. Poate cea mai importantă lecţie care o dă această carte este cea a multiculturalităţi şi a toleranţei, privită prin ochii unui om care a rămas cu sufletul român, într-o ţară care a devenit a inimii lui.

Sursa: Cronica Satmareana

Un trib izolat descoperit in Brazilia

Descoperire spectaculoasă în Brazilia. Guvernul a găsit un trib izolat, în jungla amazoniană de la graniţa Braziliei cu Peru. Este pentru prima dată când membrii acestui trib au fost fotografiaţi de o echipă de etnologi de la o fundaţie guvernamentală braziliană.

Unul din reprezentanţii organizaţiei a declarat că a văzut şase colibe şi o parcelă mare de pământ cultivată. În jur luptători "puternici şi sănătoşi". Cercetătorii nu au descoperit însă cărui trib aparţineau. Fotografiile îi arată pe luptători cum îşi îndreaptă săgeţile spre avionul care le survola teritoriul. Un etnolog brazilian a declarat că în zonă există patru triburi izolate de restul lumii pe care fundaţia le monitorizează de 20 de ani, însă niciodată nu a încercat să intre în contact cu indigenii. Guvernul brazilian interzice invadarea teritoriului locuit de ei. Survival International, o organizaţie non guvernamentală britanică, a atras atenţia că indienii din Peru sunt ameninţaţi de defrişările ilegale. La nivel mondial sunt peste 100 de triburi care nu au nici un contact cu lumea civilizată. Majoritatea se găsesc în Peru şi în regiunea Amazon.

Sursa: Realitatea