Descobrimento do Brasil

Invitat de TPRB sa scrie un text despre "Brazilia sa imaginara", Jacky Meirovici (n. Bucuresti, 1972) a facut amabilitatea de a ne trimite urmatoarele cuvinte:

Pentru un român, pentru un european in general, imaginarul Braziliei se naste şi se hrăneşte din tensiunea distanţei din total familiar si perfect străin. Pentru o Europă ce îşi defineşte paradigma culturală ca fiind aceea a catolicismului si, consecutiv, a catedralelor, catolicismul brazilian, cu excesivitatea barocă şi sălbatică este siderantă. Pentru trăitorul într-o mică ţară est-europeană, posibilitatea de a parcurge mii de kilometri fără ca ţara să devină străinătate deconcertează. Pentru omul postmodern occidental, supratehnologizat şi urban, existenţa unor triburi necunoscute care atacă elicoptere cu săgeţi îngrozeşte.

Brazilia, poate mai mult ca oricare loc pe Pământ, pare a fi un ţinut îndepărtat şi necunoscut, imposibil de domesticit şi stăpânit. Deşi cucerit cu Crucea şi Spada pentru Coroana lusitană, pamântul acesta pare mai recalcitrant si mai neobedient decât cele din jurul său, stăpânite de spanioli. Este poate săngele negru, care şi-a luat aici revanşa libertăţii?

Ar trebui să ne întrebăm, cu prudenţă: exista un imaginar "românesc" al Braziliei? Cu alte cuvinte, există ceva la noi, românii, care ne apropie mai mult de acel ţinut, care ne atrage şi fascinează mai mult decăt, să zicem pe francezi sau cehi? Poate că da. Nu e aici vorba despre locurile comune ale latinităţii care ne dezvăluie laturile comune. Ci, aş spune, de o fraternitate în alteritate. România, acel ţinut la marginea Occidentului (şi poate dincolo de ea), există în imaginarul european ca o ţară populată de vampiri şi vârcolaci, abia intrată în modernitate. Contrastul dintre real şi fantasmat este cred, similar, la cele două ţări. Brazilia şi România sunt două locuri despre care mai mult se imaginează decât se ştie, în care legenda e mai funcţională ca orice ghid turistic.

Ce mi se pare că apropie în plus cele două ţări este o aparentă lipsă a esenţei tragice în aluatul naţional. Deriziunii şi suprarealismului românesc îî corespund, în peisajul brazilian, un soi de exhibiţionism nonşalant. Lupta devine dans şi mizeria extremă atracţie turistică.

Imensitatea teritoriului aseamănă Brazilia unei alte planete. Ce hrăneşte însă imaginarul nu este dimensiunea – căci ar fi aplicabile şi Statelor Unite, Canadei sau Rusiei – ci heterogenitatea fecundă a straturilor culturale. Rădăcinile fabulosului stau tocmai în metisajul dintre un spaţiu de necuprins şi senzaţia de permanent nou adică, la limită, de veşnic necunoscut.

Există loc, in general, astăzi, unui imaginar geografic? Cu milioane de fotografii accesabile pe internet sau explorarea cu programe de tip Google Earth, Brazilia ne este imediat accesibilă. Carnavalul din Rio, atracţii ca Ipanema şi Copacabana, statuia lui Cristos din Corcovado, jungla sau imensul sertão, cascada Iguaçu, sunt imediat explorabile si vizibile. Pentru mine, care nu am călcat vreodată pe acele meleaguri, ele nu reprezintă Brazilia, ele nu răspund la nedumeririle mele privind un loc în care oamenii au nume ciudate, asemenea unui Don Quixote care a devenit realitate (unde aţi mai auzit de nume ca Mozart Camargo Guarnieri sau Radamés Gnattali?) privind o ţară care îşi zideşte capitala în mijlocul unei imense stepe, pe parcursul a 4 ani din cea de a doua jumătate a secolului trecut şi cu toate acestea reprezentând unul din cele mai perfect plănuite şi construite oraşe din lume, privind o societate în care coexistă aparent pacific, descendenţii portughezi cu cei ai Africii Negre?

Brazilia – tărâm de legende sau destinaţie turistică? Brazilia, ţara cu jungle neexplorate, plaje nesfărşite, trăind în ritmuri de samba sau Brazilia, expresie paradigmatica a terrei incognita? Poate ambele, coexistând. Chiar şi pentru cei care i-au trecut hotarul, misterul, cred, rămâne.