Reproduc, mai jos, articolul Pianistul Raul Passos, semnat Serghie Bucur si publicat in editia din 23 iunie 2009 a cotidianul independent Informatia Prahovei din Ploiesti:
Sâmbătă, 20 iunie 2009, în rotonda Ateneului Paul Constantinescu (Casa memorială omonimă din Ploieşti, strada Nicolae Bălcescu 15), după ora 11 a.m., statornicii melomani care de obicei asistă de ani de zile la toate evenimentele muzicale organizate şi prezidate cu excelenţă profesională, de maestrul Alexandru Bădulescu, au trăit reale momente de răsfăţ eutherpean, avându-l ca invitat – premieră locală! – pe Raul Passos, pianist brazilian cu uimitor palmares interpretativ şi de creaţie.
Prezenţa domniei sale a fost motivată de o dublă contribuţie: prima – acompaniamentul asigurat recitalului vocal susţinut de distinsa soprană Camelia Pavlenco, a doua – interpretarea câtorva lucrări pianistice de notorietate în istoria muzicii universale. De un an de zile aflat în ţara noastră, locuitor al Bucureştiului, Raul Passos are, la 23 de ani, o biografie remarcabilă. La 6 ani începea să arate că e născut pentru muzică. După studii de Componistică şi Dirijat s-a prezentat în primele concerte în sălile din Curitiba – localitatea natală, în Rio de Janeiro, în São Paulo, Minas Gerais, Goiás, Rio Grande do Sul şi Santa Catarina.
Ultrapremiat internaţional, Raul Passos urmează acum masteratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Vorbeşte minunat limba română şi este foarte agreabil; simplitatea şi modestia sunt alte două calităţi ale tânărului cu alură don-juanescă. Dar virtutea sa o exprimă cel mai natural şi tulburător prin claviatura pianului, pe care o stăpâneşte magic. O explicaţie a acestui secret cred că am găsit-o în momentul în care, citind cartea d-sale de vizită, am descoperit că, citez: „Este cercetător al Universităţii Internaţionale Rozacruce şi studiază raportul dintre muzică şi misticism – domeniu despre care este des invitat să ţină conferinţe”.
Vocaţia pianistică a domnului Raul Passos poate fi schiţată, pe cât de sumar ar părea, astfel: fragilitatea melancoliei chopiniene rezonând prin virtuozităţi din Bach şi Wagner! Dominate de o trăire a întregii sale fiinţe – spiritualizate de marea muzică –, într-o impecabilă sincronizare cu nuanţele şi subconştientul fiecărei lucrări interpretate. Claviatura prinde, sub degetele lui, aproape ireale, o putere care materializează vraja şi o însufleţeşte miraculos. Revelaţia? „La picioarele tale” – compoziţie passosiană de superb rafinament, cu amprenta originalităţii. Partitura muzicală propriu zisă a confirmat valoarea pe care pianistul din Curitiba a insuflat-o, spre exemplu, Concertului nr. 21 pentru pian şi orchestră, în Do major, de Mozart, într-o „cadenţă compusă de el însuşi”, cităm altă precizare a siviului passosian.
Infuzia de candoare şi tristeţe, de recul erotic, de veşnică imponderabilitate a dorinţei de iubire deplină, în aceeaşi interpretare Passos-Pavlenco, a emoţionat, cu preţul valurilor de aplauze, prin „Nu vorbi, te rog”, de Camargo Guarnieri, şi prin Trei haiku-uri puse pe note de Paurillo Barroso, cărora distinsa soprană le-a dat strălucire vocală şi teatrală, urmându-le „Amintire”, „Cântec de leagăn”, „Visul nepoţelei” şi „Vis îndrăzneţ”. Eclatantele ritmuri ale clasicului tangou au izvorât – din claviatura fermecată de Raul Passos –, odată cu acordurile suav cadenţate în „Indiscreţie”, de Siqueira, în „Serenadă” şi „Coliba”, de Lorenzo Fernandez şi în „Sonet”, „Pauză” şi „Să cânţi”, de Norman Fraser. Simetriile sonore au structurat mesaje şi semnificaţii din inepuizabilul sentiment al eternului El & Ea, intercalând senzorialul filozofic al conceptului „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!
Spusa niciodată deplină a acestei dorinţe, s-a insinuat fericit în simţirea celor de faţă, prin recitalul pianistic pe care domnul Raul Passos l-a susţinut la Ploieşti, repet; în compania strălucitei soprane Camelia Pavlenco, despre care vom scrie o cronică aparte. Eveniment care precede comemorarea Centenarului naşterii lui Paul Constantinescu (la 30 iunie), acest unic recital rămâne un triumf al pianisticii braziliene, prin Raul Passos – pentru prima oară la Ploieşti –, unul din străluciţii ei reprezentanţi, interpret de o remarcabilă sensibilitate solistică.
Simpaticul oaspete a excelat, alături de doamna Camelia Pavlenco, cu repertoriul ales din componistica marelui muzician român, pe care l-a susţinut într-un crescendo emoţional răsplătit cu aplauze frenetice. Tandemul Passos – Pavlenco a interpretat cu măiestria dusă la perfecţiune, scurte lucrări muzicale, pe versuri de poeţi români, precum Seara (Arghezi), Jos în care şi Doină (Şt. O. Iosif), Bate vântul vinerea şi De trei ori potcovii calul (Radu Gyr).
Sâmbătă, 20 iunie 2009, în rotonda Ateneului Paul Constantinescu (Casa memorială omonimă din Ploieşti, strada Nicolae Bălcescu 15), după ora 11 a.m., statornicii melomani care de obicei asistă de ani de zile la toate evenimentele muzicale organizate şi prezidate cu excelenţă profesională, de maestrul Alexandru Bădulescu, au trăit reale momente de răsfăţ eutherpean, avându-l ca invitat – premieră locală! – pe Raul Passos, pianist brazilian cu uimitor palmares interpretativ şi de creaţie.
Prezenţa domniei sale a fost motivată de o dublă contribuţie: prima – acompaniamentul asigurat recitalului vocal susţinut de distinsa soprană Camelia Pavlenco, a doua – interpretarea câtorva lucrări pianistice de notorietate în istoria muzicii universale. De un an de zile aflat în ţara noastră, locuitor al Bucureştiului, Raul Passos are, la 23 de ani, o biografie remarcabilă. La 6 ani începea să arate că e născut pentru muzică. După studii de Componistică şi Dirijat s-a prezentat în primele concerte în sălile din Curitiba – localitatea natală, în Rio de Janeiro, în São Paulo, Minas Gerais, Goiás, Rio Grande do Sul şi Santa Catarina.
Ultrapremiat internaţional, Raul Passos urmează acum masteratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Vorbeşte minunat limba română şi este foarte agreabil; simplitatea şi modestia sunt alte două calităţi ale tânărului cu alură don-juanescă. Dar virtutea sa o exprimă cel mai natural şi tulburător prin claviatura pianului, pe care o stăpâneşte magic. O explicaţie a acestui secret cred că am găsit-o în momentul în care, citind cartea d-sale de vizită, am descoperit că, citez: „Este cercetător al Universităţii Internaţionale Rozacruce şi studiază raportul dintre muzică şi misticism – domeniu despre care este des invitat să ţină conferinţe”.
Vocaţia pianistică a domnului Raul Passos poate fi schiţată, pe cât de sumar ar părea, astfel: fragilitatea melancoliei chopiniene rezonând prin virtuozităţi din Bach şi Wagner! Dominate de o trăire a întregii sale fiinţe – spiritualizate de marea muzică –, într-o impecabilă sincronizare cu nuanţele şi subconştientul fiecărei lucrări interpretate. Claviatura prinde, sub degetele lui, aproape ireale, o putere care materializează vraja şi o însufleţeşte miraculos. Revelaţia? „La picioarele tale” – compoziţie passosiană de superb rafinament, cu amprenta originalităţii. Partitura muzicală propriu zisă a confirmat valoarea pe care pianistul din Curitiba a insuflat-o, spre exemplu, Concertului nr. 21 pentru pian şi orchestră, în Do major, de Mozart, într-o „cadenţă compusă de el însuşi”, cităm altă precizare a siviului passosian.
Infuzia de candoare şi tristeţe, de recul erotic, de veşnică imponderabilitate a dorinţei de iubire deplină, în aceeaşi interpretare Passos-Pavlenco, a emoţionat, cu preţul valurilor de aplauze, prin „Nu vorbi, te rog”, de Camargo Guarnieri, şi prin Trei haiku-uri puse pe note de Paurillo Barroso, cărora distinsa soprană le-a dat strălucire vocală şi teatrală, urmându-le „Amintire”, „Cântec de leagăn”, „Visul nepoţelei” şi „Vis îndrăzneţ”. Eclatantele ritmuri ale clasicului tangou au izvorât – din claviatura fermecată de Raul Passos –, odată cu acordurile suav cadenţate în „Indiscreţie”, de Siqueira, în „Serenadă” şi „Coliba”, de Lorenzo Fernandez şi în „Sonet”, „Pauză” şi „Să cânţi”, de Norman Fraser. Simetriile sonore au structurat mesaje şi semnificaţii din inepuizabilul sentiment al eternului El & Ea, intercalând senzorialul filozofic al conceptului „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!
Spusa niciodată deplină a acestei dorinţe, s-a insinuat fericit în simţirea celor de faţă, prin recitalul pianistic pe care domnul Raul Passos l-a susţinut la Ploieşti, repet; în compania strălucitei soprane Camelia Pavlenco, despre care vom scrie o cronică aparte. Eveniment care precede comemorarea Centenarului naşterii lui Paul Constantinescu (la 30 iunie), acest unic recital rămâne un triumf al pianisticii braziliene, prin Raul Passos – pentru prima oară la Ploieşti –, unul din străluciţii ei reprezentanţi, interpret de o remarcabilă sensibilitate solistică.
Simpaticul oaspete a excelat, alături de doamna Camelia Pavlenco, cu repertoriul ales din componistica marelui muzician român, pe care l-a susţinut într-un crescendo emoţional răsplătit cu aplauze frenetice. Tandemul Passos – Pavlenco a interpretat cu măiestria dusă la perfecţiune, scurte lucrări muzicale, pe versuri de poeţi români, precum Seara (Arghezi), Jos în care şi Doină (Şt. O. Iosif), Bate vântul vinerea şi De trei ori potcovii calul (Radu Gyr).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu